Autorităţile promit peste 100 km noi de autostradă în 2019. Ploieşti-Braşov, cu taxă

×
Codul embed a fost copiat

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere intenţionează ca în 2019 să dea în folosinţă 118 kilometri de autostradă. Însă mult aşteptata şosea de viteză Piteşti - Sibiu nu se află pe listă.

Anul acesta abia dacă va fi desemnat constructorul. Nu pornesc lucrările nici la autostrada Ploieşti - Braşov, extrem de necesară.

Pe 15 ianuarie, CNAIR se va întâlni cu reprezentanţii constructorilor pentru a afla câţi kilometri de autostradă plănuiesc să termine în acest an. Deocamdată, oficialii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere cred că ar putea fi bucăţile de autostrada dintre Sebeş şi Aiud, Coseviţa şi Şoimuş, o localitate de lângă Deva, dar şi tronsonul dintre Iernut şi Câmpia Turzii.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: "Aceste loturi însumate ar da 18 km, dar repet, aşteptăm această discuţie francă şi fără ocolişuri cu constructorii pentru a şti pe ce mizam. Nu noi promitem, noi transmitem public ceea ce ne promit şi nouă constructorii"

Însă nici în acest an nu vor porni lucrările la una dintre cele mai aşteptate autostrăzi, Sibiu-Piteşti. În luna martie vor fi desemnaţi câştigătorii licitaţiei pentru transoanele Sibiu şi Boita şi Curtea de Argeş - Piteşti. Iar pentru Boiţa şi Curtea de Argeş, până la sfârşitul anului.

Citește și
Autostrada
Ce promisiuni a mai făcut ministrul demisionar al Transporturilor cu privire la autostrăzi
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Desemnarea câștigătorului:
Sibiu - Boiţa, 14,15km - martie 2019
Boita - Cornetu, 34,33km - decembrie 2020
Cornetu - Tigveni, 35,30km - decembrie 2020
Tigveni - Curtea de Argeş, 9,86km - decembrie 2020
Curtea de Argeş - Piteşti, 30,35km - martie 2019

După ce vor fi desemnaţi, constructorii au la dispoziţie un an să-şi facă proiectul de execuţie a primei autostrăzi din România care va traversa munţii.

"Este exclus să începem construcţia în acest an, este perioada de proiectare care este de 12 luni. Orice grabă în fazele de proiectare poate aduce probleme în fazele de execuţie”, spune purtătorul de cuvânt al CNAIR.

În ceea ce priveşte a doua autostradă construită prin munţi, foarte aşteptată de români, nu sunt prea multe veşti. De Ploieşti- Braşov se ocupa Comisia Naţională de Prognoză care a anunţat la sfârşitul anului ca la licitaţie s-au înscris 5 investitori, doi din China şi 3 din Europa. Teoretic la sfârşitul lunii ianuarie ar trebui desemnat un câştigător.

Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză: "Am vrea în ianuarie. Termenul de execuţie poate fi şi 2022."

Oficialii susţin că autostrada Ploieşti - Braşov va fi cu taxă şi va costa 1.36 miliarde de euro. Şoferii ar putea plăti 6 euro pe suta de kilometri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dăncilă, aplaudată ironic în Parlament când anunța realizarea unor kilometri de autostradă
Dăncilă, aplaudată ironic în Parlament când anunța realizarea unor kilometri de autostradă

Premierul Viorica Dăncilă a fost aplaudată ironic de opoziție în timpul discursului său din plenul Parlamentului, în momentul în care a început să prezinte realizările Guvernului în domeniul autostrăzilor.

Ce promisiuni a mai făcut ministrul demisionar al Transporturilor cu privire la autostrăzi
Ce promisiuni a mai făcut ministrul demisionar al Transporturilor cu privire la autostrăzi

Ministrul demisionar al Transporturilor şi-a continuat, marți, vizitele pe şantier. După ce ieri, a fost pe autostrada urbană, care ar urma să lege Bucureştiul de A3, marți dimineaţa a ajuns în Mureş.

România, te iubesc: EUROPA, AŞTEAPTĂ-NE: VENIM PE JOS! Emisiunea integrală din 15 noiembrie 2018
România, te iubesc: EUROPA, AŞTEAPTĂ-NE: VENIM PE JOS! Emisiunea integrală din 15 noiembrie 2018

În an centenar România are cele mai proaste drumuri şi căi ferate din Uniunea Europeană. O spun statisticile forumului economic mondial.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.