Anunțul Gabrielei Firea privind o demisie a sa din cauza problemelor de sănătate

gabriela firea
Facebook.com

Gabriela Firea a dezmințit, miercuri, pe Facebook, speculațiile privind o eventuală demisie a sa din funcția de primar al Capitalei, din cauza unor probleme de sănătate.

Primarul Capitalei a dorit să le răspundă celor care susțin că nu-și poate îndeplini sarcinile, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, a suferit o intervenție chirurgicală la colon, ea fiind în perioada de recuperare.

"Deși au trecut doar 2 săptămâni și jumătate de la intervenția chirurgicala dificilă la colon, la care am fost supusă, la Spitalul Cantacuzino din Capitala, de luni mi-am reluat activitatea la birou. Multa muncă, multa implicare, consum nervos. Dar, merg inainte, nu ma plang și nu ma abat niciun milimetru de la ce am promis. Azi circula un zvon otrăvit prin mediul politic și presă: că nu am mai trecut pe la birou, că imi voi anunța demisia in curând, se cauta deja și inlocuitori. Sunt convinsă ca multi m-ar vrea plecată, pentru că am starpit rețelele de interese obscure din Primăria Generală. Dar sunt și mai multi, oameni de buna credinta și onești, care vor sa-mi duc mandatul la bun sfarsit iar la anul sa candidez din nou", a scris Firea pe Facebook.

Primarul a dat asigurări că este aptă de muncă, chiar dacă, peste aproximativ o lună, va suporta o nouă intervenție chirurgicală.

"Știu că nu se cade să lăsăm adevărul să strice o știre atât de spumoasa dar, pentru a-i liniști pe cei care îmi poartă de grijă și pentru a le tulbura euforia celor care și-ar dori asta, sunt cât se poate de întreagă și aptă de muncă, nu mă țin captivă nici doctorii si nici extratereștrii, ci poate doar colegii mei de la Primarie, din imaginea alăturată, imortalizată chiar acum, în sala noastră de ședințe de lucru.
Pana la urmatoarea (si ultima, sper) interventie chirurgicala de peste circa o luna, pe care am anuntat-o in postarea de la externare, sunt la birou, in plina activitate, chiar daca din cauza perioadei normale de refacere dupa operatie, nu am multe aparitii publice", a mai scris Gabriela Firea.

Citește și
gabriela firea
Reacția Poliției București privind traseul de 20 de minute al lui Firea de acasă până la Primărie

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gabriela Firea a fost externată din spital după ce a fost operată. Mesajul primarului
Gabriela Firea a fost externată din spital după ce a fost operată. Mesajul primarului

Primarul Gabriela Firea a anunțat, vineri, pe Facebook că a fost externată din spital, după ce săptămâna trecută a suferit o intervenție chirurgicală din cauza unei ocluzii intestinale.

Reacția Poliției București privind traseul de 20 de minute al lui Firea de acasă până la Primărie
Reacția Poliției București privind traseul de 20 de minute al lui Firea de acasă până la Primărie

Poliția Locală a Municipiului București reacționează după reportajul lui Cosmin Savu pentru „România, te iubesc!”, cu privire la traseul Gabrielei Firea de la domiciliu până la Primărie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă