Antarctica ar putea fi verde din nou. Descoperirile care vor schimba regiunea polară

Antarctica ar putea fi verde din nou - 2
Getty

Schimbările climatice provocate de om ar putea transforma complet Antarctica.

Pe măsură ce straturile de gheață vor dispărea, plantele își vor face din nou apartiția în regiunea polară, spun oamenii de știință, potrivit Metro.

Vedeți în galeria foto a acestui articol cum arată acum Antarctica!

În urmă cu trei milioane de ani, nivelul dioxidului de carbon din atmosferă a fost la fel de ridicat ca și în prezent.

Însă potrivit specialiștilor, este posibil să existe o „întârziere” până când oamenii vor simți cu adevărat efectele acestei schimbări.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Între timp, analizând câteva elemente din era Pliocen, putem găsi indicii despre modul în care oamenii ar putea face față schimbărilor. În acea perioadă, nivelurile mării au fost cu aproximativ 15 metri mai mari, iar temperatura estimată era cu 2 - 3,5 grade Celsius, mai mari ca acum.

„Dacă dați drumul la cuptor și îl setați la 200 de grade Celsius, nu ajunge la această temperatură imediat. Este nevoie de un pic de timp și acest lucru se întâmplă și cu clima”, spun cercetătorii.

Multe măsurători se potrivesc cu estimările făcute pentru era în care dinozaurii au rătăcit pe pământ. În era Pliocen, spun specialiștii, Antarctica a fost mai caldă și mult mai ecologică decât este astăzi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca
„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca

O furtună care a durat puțin peste o oră a provocat inundații de amploare pe aeroportul din Palma de Mallorca. Pistele au fost acoperite cu apă, așa că avioanele au abandonat aterizarea în ultimul moment.

După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.