Ansamblu de 7 statui instalat în centrul Bucureștiului. Originalul, topit de comuniști

×
Codul embed a fost copiat

În buricul Capitalei, în rondul de la Piaţa Universităţii, a apărut recent o statuie înaltă de 14 metri. Este un proiect început din 2013, dar care abia acum a fost finalizat.

Statuia din bronz este o replică a celei din perioada interbelică, în care personajul principal este I.C Brătianu. Vechiul ansamblu fusese topit de comunişti, în 1947.

Este vorba despre un ansamblu de 7 statui, care culminează cu cea a lui I.C. Brătianu. Este o revenire a acestei statui a lui I.C. Brătianu după 72 de ani de când originalul a fost luat și topit de comuniști la Uzinele Republica.

Nu este vorba despre ceva provizoriu, pentru că acest ansamblu are 160 de tone greutate, potrivit proiectului. Un proiect vechi pornit din anii 2000, adjudecat în 2016 de o firmă care era înființată tot în 2016.

Primarul Gabriela Firea a anunțat în 2017 că acest monument va fi gata în anul Centenarului, dar nu a fost cazul. Nici acum nu se prea înghesuie nimeni să-l inaugureze, mai ales că vorbim despre statuia fondatorului Partidului Național Liberal, cel care a contribuit decisiv la instaurarea monarhiei în România.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Replica aceasta a costat inițial 10 milioane de lei, ca ulterior contractul să ajungă la 18 milioane de lei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Coșmarul celor care și-au luat case lângă București:
Coșmarul celor care și-au luat case lângă București: "Se ridică blocurile ca nişte închisori"

Avem legi clare în construcţii, dar nu sunt aplicate, decât foarte rar. În Dobroiesti - o comună lipită de Bucureşti - se ridică blocuri printre case, spre disperarea vechilor locuitori.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.