ANPC cere închiderea locurilor de joacă din șase dintre cele mai mari parcuri din București

parc
Shutterstock

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Concumatorilor (ANPC) a propus închiderea locurilor de joacă din şase mari parcuri bucureştene.

Decizia vine dup ce în urma controalelor au fost găsite echipamente cu un grad de uzură ridicat, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină, conform News.ro.

De asemenea Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a fost amendată cu 10.000 de lei.

”Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti( CPCMB) a realizat, în data de 30 septembrie 2022, sub coordonarea directorului general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, o serie de acţiuni de control în 6 parcuri administrate de ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti), instituţie aparţinând Primăriei Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu. Parcurile verificate sunt: Tineretului, Carol I, Cişmigiu, Izvor, Circului şi Herăstrău”, anunţă instituţia.

”A te duce cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj” 

”A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj. Pare că, alături de pacheţel, trebuie să îi iei celui mic şi, doamne fereşte, o trusă medicală. Amenda pe care astăzi suntem nevoiţi să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinţilor adresat celor care au înlocuit acţiunea cu scuza. Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare. Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri. Vor inventa din nou scuze inutile cu iz politic, uitând probabil că a fi copil nu înseamnă asta”, a declarat Paul Anghel, director general ANPC.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În urma controlului, au fost constatate nereguli de către comisarii CPCMB, în toate locaţiile verificate, motiv pentru care ALPAB a fost sancţionat cu: amendă convenţională în valoare de 10.000 lei, propunere de închidere a locurilor de joacă aferente parcurilor mai sus mentionate, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni.

Abaterile constatate au fost: covorul anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări şi bucăţi lipă; tobogane cu pantă de alunecare şi tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010), iar tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanţă foarte mare între îmbinări; echipamente tehnice care prezentau un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină, cu şuruburi fără protecţie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă