ANIMAȚIE GRAFICĂ. Momentul în care un tren lovește o ambulanță SMURD aflată în misiune. Femeia care o aștepta a murit

×
Codul embed a fost copiat

Ghinion teribil pentru o femeie de 76 de ani din Maramureș care avea nevoie urgentă de ajutor medical. Pacienta a murit după ce ambulanța care ar fi trebuit să o ducă la spital, nu a mai ajuns la ea pentru că a fost lovită de un tren.

De vină ar fi fost șoferul care nu a oprit la indicatorul „Crucea Sfântului Andrei”.

Zona în care s-a produs accidentul este slab luminată noaptea iar trecerea la nivel cu calea ferată nu are bariere.

O femeia de 76 de ani care suferise un stop cardio-respirator aștepta ambulanța. Șoferul autospecialei SMURD - cel mai probabil - s-a grăbit să ajungă la ea și a trecut în viteză pe lângă indicatorul „Crucea Sfântului Andrei”. Ambulanța a fost însă izbită de un tren de persoane care mergea spre Baia Mare după ce - spun polițiștii - bărbatul de la volan nu ar fi oprit ca să se asigure .

N-a acordat prioritate la tren, erau în misiune. Vegetație nu este”, a spus un localnic.

Citește și
bebelusi kiev
Doi nou-născuți cu probleme de sănătate au ajuns cu o ambulanță de la Kiev, în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ambulanța SMURD s-a făcut țăndări. Șoferul, medicul și asistenta medicală care trebuiau să ajungă la caz au fost răniți. Acasă pacienta era tot mai rău.

Nu se putea ridica din pat. Trebuia să vină cealaltă ambulanță care a avut accidentul la calea ferată”, a spus fiul femeii.

În cele din urmă, femeia de 76 de ani s-a stins.

Poliția investighează în ce condiții s-a produs accidentul în care a fost implicată autospeciala SMURD. La audieri, șoferul ar fi spus că nu a văzut trenul pentru că ar fi fost orbit de farurile unei mașini care venea din sens opus. Afirmația lui urmează să fie verificată.

Cele trei persoane care se aflau în ambulanță au fost transportate la spital cu leziuni la picioare și torace.

Pasagerii din trenul care a lovit ambulanța au scapat nevătămați.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ambulanță SMURD, lovită din plin de un tren. Femeia care o aștepta a murit
Ambulanță SMURD, lovită din plin de un tren. Femeia care o aștepta a murit

O autospecială SMURD a fost lovită de un tren de călători, marți noaptea în județul Maramureș. Echipajul se afla în misiune spre localitatea Ulmeni, și mai avea doar cativa kilometri până la destinație.

Doi nou-născuți cu probleme de sănătate au ajuns cu o ambulanță de la Kiev, în România
Doi nou-născuți cu probleme de sănătate au ajuns cu o ambulanță de la Kiev, în România

Printre bombardamente și focuri de armă, o ambulanță din Ucraina a reușit să plece din Kiev și să aducă, până la vama Siret, doi nou născuți cu probleme de sănătate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.