Anchetă după ce un pachet cu o substanță albă, care pare a fi drog, a fost găsit pe o plajă din Constanța

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au deschis o anchetă, după ce pe o plajă din Constanţa a fost găsit un pachet cu o substanţă albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive.

„La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, a fost găsit un pachet cu o substanță albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, sigilat într-o folie de plastic transparentă”, se arată într-un comunicat de presă.

Pachetul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, fiind preluat DIICOT și de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, mai transmite sursa citată.

„În acest caz, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea naturii şi provenienţei substanţei respective, precum şi pentru dispunerea măsurilor legale”, 

Citește și
Costel Alexe
Scandalul Ion Creangă. Costel Alexe, după ce Ministrul Culturii a anunțat că face anchetă: ”Cu simţ de răspundere”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În aprilie 2019, o amplă operaţiune de căutare s-a derulat pe întreg litoralul românesc, după ce anchetatorii din Bulgaria au anunţat că au găsit 150 de pachete cu substanţă albă, care s-a dovedit a fi cocaină cu concentraţie de peste 90%.

Sute de anchetatori au verificat atunci întreg litoralul, iar oamenii au fost sfătuiţi să nu deschidă eventualele pachete, scrie News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Ne-a amenințat că ne taie gâtul”. Un bărbat, băut bine, și-a distrus locuința după ce a provocat o explozie
„Ne-a amenințat că ne taie gâtul”. Un bărbat, băut bine, și-a distrus locuința după ce a provocat o explozie

Este anchetă la Iași, unde un bărbat de 62 de ani a încercat să își distrugă locuința, și a provocat o explozie în care a fost rănit grav.

Scandalul Ion Creangă. Costel Alexe, după ce Ministrul Culturii a anunțat că face anchetă: ”Cu simţ de răspundere”
Scandalul Ion Creangă. Costel Alexe, după ce Ministrul Culturii a anunțat că face anchetă: ”Cu simţ de răspundere”

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a reacționat, luni, după ce Ministrul Culturii a anunțat că face anchetă la Iași, la bojdeuca lui Ion Creangă.

Anchetă după reabilitarea bojdeucii lui Ion Creangă. „Pare o casă în care vizitatorii vin să stea ca la o pensiune”
Anchetă după reabilitarea bojdeucii lui Ion Creangă. „Pare o casă în care vizitatorii vin să stea ca la o pensiune”

Ministrul Culturii face anchetă la Iași, la bojdeuca lui Ion Creangă. Modesta căsuță în care a locuit scriitorul în secolul al XIX-lea tocmai a fost reabilitată cu bani europeni și nu mai seamănă cu varianta originală, reclamă localnicii.  

Descoperire macabră în Ploieşti. Cadavrul unei femei de 71 de ani a fost găsit într-un parc
Descoperire macabră în Ploieşti. Cadavrul unei femei de 71 de ani a fost găsit într-un parc

Trupul unei femei de 71 de ani a fost găsit, sâmbătă, într-un parc din Ploieşti, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurrile decesului.

Seamănă, dar nu răsare. Cum au ajuns polițiștii să salte un bărbat nevinovat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner
Seamănă, dar nu răsare. Cum au ajuns polițiștii să salte un bărbat nevinovat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner

Ancheta în cazul asasinatului omului de afaceri din Sibiu, ia o întorsătură în defavoarea celor care încearcă să îi găsească pe autori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.