Amenzi de peste 3 milioane de euro pentru trei operatori din sectorul energetic pentru nerespectarea prevederilor legale

energie, ANRE
Facebook/ANRE

ANDRE a sancţionat cu amenzi de 18 milioane lei trei companii din sectorul energetic - Energy Republic Trading, QMB Energ şi Land Power- pentru nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea tranzacţiilor pe piaţa angro de electricitate. 


"Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în unanimitate în data de 29.03.2024 sancţionarea cu amenzi contravenţionale din cifra de afaceri a 3 operatori economici din sectorul energiei electrice, pentru nerespectarea prevederilor legale specifice privind efectuarea tranzacţiilor pe piaţa angro de energie electrică. Această măsură vine în urma unor acţiuni de investigaţie desfăşurate de ANRE, la sesizarea OPCOM efectuată prin Platforma de notificare a ACER", se menţionează în comunicat.

Pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT), ANRE a aplicat participanţilor la piaţa angro de energie electrică investigaţi, sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 18.005.844,47 lei, precizează sursa citată.

Energy Republic Trading SRL a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieţei angro de energie electrică, în urma tranzacţiilor efectuate pe Piaţa centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică (PC-OTC), administrată de către Operatorul Pieţei de energie electrică şi de gaze naturale OPCOM SA.

În urma analizei şi finalizării investigaţiei, ANRE a constatat că operatorul economic licenţiat Energy Republic Trading, printr-un număr de patru tranzacţii încheiate cu operatorii economici licenţiaţi Land Power SRL şi QMB Energ SRL, s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind încadrate în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate - "pre-arranged trading", încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieţei pe pieţele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) şi ii) din acelaşi act normativ.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Investigaţia a fost finalizată prin Decizia Preşedintelui ANRE nr. 617/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic Energy Republic Trading SRL fiind sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 6,336 milioane lei.

QMB Energ SRL a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieţei angro de energie electrică, ANRE constatând că, printr-un număr trei tranzacţii încheiate cu Energy Republic Trading s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind încadrate în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate - "pre-arranged trading".

Investigaţia a fost finalizată prin Decizia Preşedintelui ANRE nr. 618/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic fiind sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 3,933 milioane lei.

În ceea ce priveşte Land Power SRL, ANRE a constatat că, printr- o tranzacţie încheiată cu Energy Republic Trading, s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică.

Investigaţia a fost finalizată prin Decizia Preşedintelui ANRE nr. 619/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic Land Power SRL fiind sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 7,736 milioane lei.

"Reamintim că rolul principal al ANRE este acela de a asigura un mediu concurenţial sigur şi echitabil în sectorul energetic, protejând interesele consumatorilor şi sprijinind dezvoltarea sustenabilă a pieţei de energie din România. Monitorizăm permanent respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează buna funcţionare a pieţei de energie. Precizăm faptul că amenzile contravenţionale aplicate de ANRE se constituie integral ca venit la bugetul de stat", se precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.