Agricultorii aruncă castraveții pe câmp, din cauza prețului cu care ar trebui să-i vândă

×
Codul embed a fost copiat

Pare greu de crezut, dar unii agricultori au ajuns să arunce pe câmp castraveții, pentru că, spun ei, nu are cine să îi cumpere, ori să îi ia gratis.

 

Aceste legume se strică repede pe caniculă, așa că ar trebui vândute în scurt timp de la recoltare. Însă cei care le cultivă spun că nu au mijloacele să ajungă rapid la piață, iar responsabilii nu au înființat depozite regionale, care i-ar fi ajutat să păstreze recolta.

În comuna Braniștea, din Mehedinţi, de aproape două săptămâni, nimeni nu mai vinde castraveţi. Oamenii îi aruncă.

„Aruncăm castraveţi buni. Şi nu aruncăm prima culesătură, aruncăm de două săptămâni la ei" spun oamenii.

Citește și
legumicultura
Ajutor de la stat de 2.000 de euro pentru cei care cultivă legume în sere și solarii. Anunțul ministrului Agriculturii
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Preţurile au coborât chiar şi sub 20 de bani pentru un kilogram. Fermierii au decis că e mai bine să scape de recoltă, pentru că astfel economisesc măcar motorina cu care mergeau la piaţă pentru a vinde recolta.

„Cinci tone de castraveţi aici aruncate, cinci tone!" arată un localnic.

„I-am jumulit din solar, plângeam, ca să nu mai producă, că nu aveam ce face!"

„Zi de zi, scot o tonă de castraveţi! Acum sunt la cules, diseară îi arunc din nou!" spun alți agricultori.

Soluţia pentru a ieşi din criză ar fi ca oamenii să se asocieze şi să vândă la comun, însă, de multe ori, nu se înţeleg asupra preţului.

Ion Marin, primar comuna Braniştea: „În anumite perioade, preţurile sunt foarte bune şi atunci fiecare dă pe unde găseşte şi nu mai acceptă să livreze la preţul convenit printr-un contract, şi de asta nu se asociază."

Şi în judeţul Galaţi, în comuna Matca, cel mai mare bazin legumicol din România, sunt tone de castraveţi la groapa de gunoi.

„Uitaţi ce castraveţi se aruncă! Cu o grămadă de chin!" spune un fermier de acolo.

Reporter: Puteau fi vânduţi la o fabrică de conserve?
Agricultor: „Putea, dar trebuiau mai mici. Ei nu plătesc pentru marfa asta mai mare."

Deşi aici fermierii fac parte dintr-o asociaţie agricolă, susţin că preţul primit pentru recoltă este mult prea mic.

Florin Ciocan, reprezentat asociație agricolă: „Ca să culegi castraveţii mici, la un milion jumate' ziua de muncă, necesită un preţ mai mare. Noi nu putem culege castraveţi mici la 50 de bani kilogramul. Vin castraveţi din Vietnam, din Filipine, la preţuri derizorii."

La rândul lor, procesatorii spun că ei vor să încheie contracte, însă nu pot cumpăra dintr-odată cantităţi mari.

Laura Grigoraș, reprezentant fabrica de conserve: „Fiind produs perisabil, nu putem achiziţiona o cantitate mai mare decât cea pe care o putem produce."

Iar ţăranii prefera să vândă întreaga recoltă doar în perioada preţului cel mai ridicat, spun reprezentanţii fabricilor de conserve.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Agricultura urbană devine o modă în România. Cât costă să ai o grădină pe balcon
Agricultura urbană devine o modă în România. Cât costă să ai o grădină pe balcon

Cum ar fi să aveți pe balcon sau pe acoperiș propria gradină în care să cultivați roșii, castraveți, sau salată? Greu, dar merită tot efortul, spun cei care chiar se ocupă cu așa numita agricultură urbană.

Ajutor de la stat de 2.000 de euro pentru cei care cultivă legume în sere și solarii. Anunțul ministrului Agriculturii
Ajutor de la stat de 2.000 de euro pentru cei care cultivă legume în sere și solarii. Anunțul ministrului Agriculturii

Legumicultorii care produc ardei, castraveți, roșii, vinete, și varză în sere sau solarii vor primi un ajutor de la stat de până la 2000 de euro pe mia de metri cultivați, a anunțat ministrul Agriculturii.

Se extinde programul ''Tomata''. Ce noi legume vor fi incluse
Se extinde programul ''Tomata''. Ce noi legume vor fi incluse

Programul ''Tomata'' se extinde în acest an şi va cuprinde alte 4 legume: varza, vinete, castraveţi şi ardei.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%

lianţa electorală PSD - PNL a obţinut 48,67% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR - 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită - 8,63%, conform datelor provizorii transmise, marţi, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja

Un incendiu a izbucnit, astăzi, la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, potrivit News.ro.