Afişele care interzic animalele de companie ar putea dispărea de la intrarea în instituțiile publice. Ce spune un parlamentar

×
Codul embed a fost copiat

Afişele cu „Accesul interzis pentru animele de companie” ar putea dispărea de la intrarea în instituţiile publice.

Impresionat de o pisică legată în fața unui sediu unde își aștepta stăpânul, un parlamentar propune ca proprietarii animalelor să poată intra cu ele în instituţiile de stat. În România sunt deja angajaţi care au voie să-şi aducă pisicile sau câinii la lucru, iar psihologii spun că ei pot fi mai creativi şi mai încrezători.

La sediul Consiliului Judeţean Ilfov, pe uşa unui birou este un anunţ surprinzător: „Intraţi foarte uşor! Diego doarme mult”. Diego este un motan de 17 ani care, după un accident la o lăbuţă, a fost luat din stradă şi salvat. Nu este, însă, unicul locatar îmblănit al Direcţiei de Protecţie a Animalelor.

Anita Ciucur, consilier Protecţia Animalelor CJ Ilfov:Noi considerăm că este o normalitate să poţi să-ţi aduci animalul de companie, care face parte oricum din familie, să-l iei cu tine peste tot, chiar şi într-o instituţie publică”.

Anagajaţii au voie să îşi aducă la birou animalele de companie. Doi câini, Cara şi Alfi, sunt în vizită.

Citește și
Raton
O familie de români care și-a luat un animal exotic a fost îngrozită când a crescut. Omora animalele pe care le prindea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Fetiță:Nu sunt sigură că putem, dar cred că putem. Unii câini nu sunt aşa de dresaţi ca să poată să facă caca şi pipi”.

Inițiativa unui parlamentar

Un parlamentar ar vrea ca în toate instituţiile de stat să fie așa. Liberalul propune, printr-o iniţiativă, ca oamenii care au câini sau pisici să le poată lua cu ei. Pentru câini, lesa ar fi obligatorie, iar rasele periculoase trebuie să poarte botniţă.  Animalele de companie ar putea avea acces și în mijloacele de transport în comun.

Gheorghe Pecingină, deputat PNL:Era o dimineaţă friguroasă când am văzut o pisică, în lesă, în afara unei instituţii. Probabil, proprietarul a venit cu pisica, şi nu a putut să intre cu ea în instituţie, şi a trebuit să o lase în lesă. Mi s-a părut puţin bizar”.

Psihologii pun în lumină un alt aspect. Prezenţa animalelor care ne iubesc necondiţionat, ne aduce numai avantaje, mai ales la lucru.

Adi Marcu, psiholog: Au loc o serie de manifestări ale neurotransmiţătorilor, adică a dopaminei, a serotoninei care, conform ultimelor cercetări, îmbunătăţesc starea emoţioanlă a angajatului. Mai mult decât atât, ar creşte şi procesul cognitiv. Ne fac să avem mai multă încredere în noi”.

Obiceiul de a lucra alături de animalele de companie este încetăţenit la case mai mari. Preşedintele american Joe Biden are doi câini lup, şeful de la Elysee a adoptat, dintr-un centru, un labrador, pe care l-a botezat Nemo, iar preşedintele Austriei obişnuieşte să îşi lase câinele liber, inclusiv în timpul întrevederilor cu alţi şefi de stat. De departe, cel mai cunoscut animal este Larry The Cat, motanul adus de David Cameron la reşedinţa premierilor londonezi din Downing Street.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un consilier local din Timiş a îngropat 30 de porci cu pestă pe câmp. Cum s-a ajuns ca 40.000 de animale să fie sacrificate
Un consilier local din Timiş a îngropat 30 de porci cu pestă pe câmp. Cum s-a ajuns ca 40.000 de animale să fie sacrificate

Polițiștii din Timiș au dechis un dosar penal de răspăndire a bolilor la animale, după ce un consilier local, care este și mic fermier, a încercat să ascundă că au început să îi moară porcii din cauza pestei, iar virusul s-a răspândit.    

O familie de români care și-a luat un animal exotic a fost îngrozită când a crescut. Omora animalele pe care le prindea
O familie de români care și-a luat un animal exotic a fost îngrozită când a crescut. Omora animalele pe care le prindea

Tot mai mulţi români își cumpără animale exotice pentru companie, chiar dacă nu au voie să le dețină legal. Atunci când aceste animale cresc pot fi periculoase, mai ales dacă sunt eliberate în natură.

Centru de cercetare unic în România, deschis la Iași. Bacteriile periculoase care sunt cercetate de savanți
Centru de cercetare unic în România, deschis la Iași. Bacteriile periculoase care sunt cercetate de savanți

Un centru de cercetare unic în ţară a fost deschis la Iaşi. Folosind echipamente de ultimă generaţie, specialiştii testează bacterii, paraziţi şi virusuri care se pot transmite prin alimente sau de la animale la om.

Focar de infecție într-un apartament din Găești. Un bărbat crește pisici, câini, găini şi porumbei. „E un miros a hoit”
Focar de infecție într-un apartament din Găești. Un bărbat crește pisici, câini, găini şi porumbei. „E un miros a hoit”

Locatarii unui bloc din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, au ajuns la disperare din cauza unui vecin care creşte zeci de animale și păsări în apartamentul său.

Larry, motanul premierului britanic, a izgonit o vulpe din Downing Street
Larry, motanul premierului britanic, a izgonit o vulpe din Downing Street

Motanul Larry, responsabil oficial cu prinderea șoarecilor la reședința oficială a premierului britanic din Downing Street, a demonstrat, luni seară, că nu se teme nici de animale mai mari decât el.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă