Aeroportul Băneasa se redeschide pentru cursele comerciale, după o pauză de 9 ani

×
Codul embed a fost copiat

Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu se redeschide pentru cursele comerciale, după o pauză de nouă ani.

În acest timp, aeroportul a trecut printr-un amplu proces de modernare. Redeschiderea are loc la împlinirea a 110 ani de la inaugurare, notează Europa Fm.

Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt la Companiei Naționale Aeroporturi București, a declarat că, deocamdată, sunt trei companii aeriene care vor opera curse internaționale pe acest aeroport.

„În ceea ce privește operarea curselor comerciale, mă refer aici la curse de linie, curse charter, suntem în discuții avansate și chiar în faza de semnare contracte cu unii operatori aerieni. Discutăm cu 3 companii aeriene urmând ca în scurt timp și există șanse destul de bune ca aceasta să se întâmple chiar în cursul acestei luni, să vedem operând primele curse de linie, curse de pasageri”, a declarat Valentin Iordache.

Totuși, după o modernizare îndelungată și o întrerupere de nouă ani, cel mai vechi aeroport de la noi din ţară încă se pregăteşte pentru primele curse.

Citește și
aeroport Heathrow
Experiment pe aglomeratul aeroport Heathrow: “Sper ca astăzi să plec din țara asta”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anul trecut în noiembrie, avea loc inagurarea oficială cu promisunea ca primele avioane vor decola de aici în aprilie. Acum suntem în august şi încă nu e gata de funcţionare. Încă n-au fost obţinute toate avizele de funcţionare. Acum, reprezentanţii aeroportului dau asigurări că până în luna septembrie aici vor sosi primi pasageri.

Aeroportul ar urma să primească până la un milion de pasageri pe an. Cursele vor fi însă scurte, în principalele oraşe ale ţării şi alte câteva oraşe din apropirea României. Dar şi zboruri ale unor companii low cost.

Valentin Iordache: „Vorbim de rute către principalele orașe din România și, de asemenea, către orașele din jurul României, Sofia, Belgrad, Budapeste, Chișinău, dar și la orașe puțin mai îndepărtate. Salonik, o destinație turistică importantă, Istanbul".

Investiţia este de 66,6 milioane de lei

Pentru că este înconjurat de cartiere și clădiri de birouri, traficul aerian va fi restricţionat noaptea. Avioanele vor putea zbura doar între 6 dimineaţa şi 10 seara.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sfaturi utile pentru turiștii care își pierd bagajul în aeroport: Se recomandă să renunțați la bagajul de cală
Sfaturi utile pentru turiștii care își pierd bagajul în aeroport: Se recomandă să renunțați la bagajul de cală

Dacă nu vi s-a anulat zborul și plecați totuși în vacanță nu vă bucurați încă. S-ar putea să ajungeți la destinație fără bagaje.  

Experiment pe aglomeratul aeroport Heathrow: “Sper ca astăzi să plec din țara asta”
Experiment pe aglomeratul aeroport Heathrow: “Sper ca astăzi să plec din țara asta”

Companiile aeriene din Europa, dar și de pe alte continente se confruntă în această perioadă cu grave probleme de logistică, din cauza numărului prea mare de turiști și cel prea mic de angajați.

Primul aeroport din România unde pasagerii nu vor mai fi nevoiți să scoată lichidele și electronicele din bagajul de mână
Primul aeroport din România unde pasagerii nu vor mai fi nevoiți să scoată lichidele și electronicele din bagajul de mână

Premieră națională. Avem primul aeroport din România și printre primele din Europa, în care călătorii nu vor mai fi nevoiți să scoată din bagajul de mână lichidele și aparatele electronice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.