Adormirea Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula: credincioșii se vor închina de la distanță la icoana făcătoare de minuni

×
Codul embed a fost copiat

Adormirea Maicii Domnului, marea sărbătoare ortodoxă care aduce an de an zeci de mii de pelerini la Mănăstirea Nicula, va fi complet diferită, din cauza pandemiei.

Procesiunea religioasă se va ține fără pelerini, iar credincioșii se vor închina de la distanță cu masca pe față la icoana făcătoare de minuni. Sunt interzise tarabele cu icoane și mătănii, dar și corturile. Zona va fi plină de polițiști și jandarmi, iar oamenii vor fi vegheați de sus, cu drone.

Zeci de mii de oameni din toate colţurile ţării obişnuiau să urce an de an dealul mănăstirii Nicula, din Cluj, de Sfânta Maria, pe 15 august. Dacă cei mai mulţi veneau cu o zi sau două înainte de marea sărbătoare, anul acesta sunt chemaţi pe rând.

Dumitru Cobzaru, arhimandrit Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului: S-a rânduit ca hramul din acest an să nu ţină doar două zile, în 14 şi 15 august, ci două săptămâni, începând de la 1 august până chiar după hram, în 16 august. Aşadar i-am îndemnat pe credincioşii noştri să vină rând pe rând la mănăstirea noastră, să ajungă la icoana făcătoare de minuni, să se spovedească, să se împărtăşească şi să plece.

Pelerinii se vor închina la icoana făcătoare de minuni de la un metru şi jumătate distanță, cu masca pe față.

Citește și
Pandemia a lovit camionetele cu mâncare. S-au înregistrat pierderi de până la 90%
Camionetele cu mâncare, printre afacerile grav lovite de pandemie. Pierderile ajung şi la 90%
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pantelimon Mocan, protosinghel: Icoana va rămâne încă deocamdată aici în demisol în partea de altar. Oamenii au un circuit prin care pot ajunge la icoană, cu intrare şi ieşire, prin partea dreaptă intră, prin partea stângă vor ieşi. Aceasta va fi acum, la hram se va modifica - va fi în altă parte pusă icoană, tot cu intrare şi ieşire separată.

Femeie: Intotdeauna hramul şi tot ce se întâmplă aici este deosebit şi indiferent de restricţii, credinţa rămâne credinţa. Dacă noi de la Tulcea am venit până aici, vă daţi seama că toată lumea va veni şi îşi va găsi timp.

Bărbat: În ciuda faptului că este această boală, eu cred că o să fie foarte multă lume.

Femeie: Probabil vor fi oameni mult mai puţini, numărul mult mai redus, oamenii vor fi mai reţinuţi să vină la adunări aşa de mari.

Nici mâncare nu se va împărţi anul acesta la Mănăstirea Nicula. Iar zona va fi supravegheată de poliţişti, jandarmi şi drone.

Mircea Abrudean, prefectul judeţului Cluj: Noi am mai folosit sistemul acesta în perioada stării de urgeta şi a funcţionat foarte bine, pentru a putea transmite în timp real centrului de comandă mobil aglomerările care se pot genera şi pentru a putea disloca efective de forţe de ordine în acele zone dacă va fi cazul"

Anul trecut, la hramul Mănăstirii Nicula au fost peste 30.000 de oameni.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Poluare în Ilfov după incendiul de la o fostă fermă de porci. Garda de Mediu spune că doar miroase urât
Poluare în Ilfov după incendiul de la o fostă fermă de porci. Garda de Mediu spune că doar miroase urât

Locuitorii din nordul Capitalei și din câteva localități din Ilfov trăiesc din nou un coșmar din cauza unui incendiu izbucnit lângă Periș, la o fostă fermă de porci. Aceeași fermă a luat foc și în luna aprilie și a produs o poluare masivă.

Camionetele cu mâncare, printre afacerile grav lovite de pandemie. Pierderile ajung şi la 90%
Camionetele cu mâncare, printre afacerile grav lovite de pandemie. Pierderile ajung şi la 90%

Afacerile cu camionetele cu mâncare, care erau în mare vogă anul trecut, au înregistrat vara aceasta pierderi de până la 90%.

Poliţia Română explică măsurile luate la înmormântarea lui
Poliţia Română explică măsurile luate la înmormântarea lui "Emi Pian": "E simplu să stai pe margine"

Poliţia Română explică, într-un comunicat dat publicității luni, măsurile luate după moartea interlopului Florin Mototolea, cunoscut drept Emi Pian, în urma criticilor apărute în spațiul public.

În ce condiţii am putea scăpa de starea de alertă. Ce se va întâmpla cu restaurantele
În ce condiţii am putea scăpa de starea de alertă. Ce se va întâmpla cu restaurantele

Oficialii au anunțat luni că starea de alertă va fi prelungită, însă nu vor impune noi restricții după 15 august dacă în această săptămână nu se va înregistra o creștere semnificativă a cazurilor de Covid-19.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.