Au fost găsiți adolescenții înecați în Siret. Ce au relatat martorii

×
Codul embed a fost copiat

Trupurile celor doi adolescenți din judeţul Galaţi, care s-au înecat sâmbătă în râul Siret, au fost găsite luni. Timp de două zile, la căutări au participat scafandrii din Bucureşti, dar şi pescarii din regiune, care au întins plasele.

 

 

Cei doi băieți - unul de 14 ani și altul de 15 - erau din comună Șendreni. Martorii spun că au fost prinși de un vârtej, în râul umflat de ploile din ultimele zile.

Pompierii de la ISU Galaţi au găsit, mai întîi, luni dimineață, trupul neînsufleţit al unuia dintre cei doi copii dispăruţi sâmbătă seara în apele râului Siret, în zona localităţii Braniştea, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Eugen Chiriţă.

Citește și
inecati
Un minor s-a înecat în Jiu, iar un bărbat într-un lac din Sălaj
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit acestuia, este vorba de adolescentul în vârstă de 14 ani.

Corpul a fost descoperit în apropiere de malul opus celui de pe care au intrat în apă adolescenţii.

După câteva ore, scafandrii militari au anunţat că l-au găsit şi pe cel de-al doilea adolescent, în vârstă de 15 ani. Corpul a fost identificat în apropiere de un pod, la o distanţă de aproximativ doi kilometri. Localnicii din comuna Şendreni spun că în râul Siret s-au format numeroase vârtejuri, care îi pot trage sub apă chiar şi pe cei mai buni înotători.


Reporter: Cât de adâncă e apa acolo?

Martor: „6-7 metri”.

Reporter: Vreo șansă să-i găsiți?

Martor: „Aici au venit"

Copii jucaseră fotbal, spun martorii și, ca să se răcorească, au dat o fugă până la răul Siret.

Marian Savin, martor: „Se jucau acolo, se bălăceau, glumeau, și la un moment dat au strigat, nene! Am vorbit cu ei, bai plecați acasă! N-au înțeles. Eu eram mai la vale aici. Și unul dintre ei, cică uite ce culoare de apa e în partea aia. Și s-au dus acolo. Ăla mai mare s-a dus după ăla mai mic și l-a prins de gât și s-au dus amândoi.”


Reporter: Dar e adânc aici?

Martor: „Da, e foarte adânc, acolo. 10 metri. 12, are și 20 și ceva de metri. Are și mai mult”

Ionel Bălășan, unchi: „Nepotul știa să înoate, dar… asta a fost".

Un bărbat care se afla în zonă a sărit imediat să-i scoată, alertat de strigatele de ajutor. Însă curenții erau atât de puternici încât și omul în toată firea a reușit cu greu să scape de furia apei. Un alt bărbat era să-și găsească sfârșitul în urmă cu doua zile, în același loc.

„M-au salvat doi băieți, acolo este un sifor, este vârtej și te trage" a spus acesta.

Tatăl unui dintre copii spune că nu știe cum să-i dea vestea neagră soției, care e bolnavă.

Doru Stan, tatăl unuia dintre copii: „Soția abia acum am scos-o din spital, acum am scos-o și e acasă, i-am dat rețetă de calmare. Nu i-am spus absolut nimic. Nu știe nimic dacă află facem altă istorie.”

Col. Eugen Chiriță, ISU Galați: „Echipajul de căutare-salvare de la ISU Galați a fost ajutat și de localnici pescari care au întins plase în aval. S-au alăturat și echipaje de scafandri de la ISU București, continuăm căutările până vom găsi acești doi copii."

Deși curenții sunt puternici pe Siret, oamenii spun că cei mai mulți localnici au învățat cum evite zonele periculoase.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tânăr de doar 21 de ani din Vâlcea și-a pierdut viața după ce s-a dus cu prietenii la scăldat
Un tânăr de doar 21 de ani din Vâlcea și-a pierdut viața după ce s-a dus cu prietenii la scăldat

Un tânăr de doar 21 de ani și-a pierdut viața, după ce s-a dus cu prietenii la scăldat.

Un minor s-a înecat în Jiu, iar un bărbat într-un lac din Sălaj
Un minor s-a înecat în Jiu, iar un bărbat într-un lac din Sălaj

Sfârșit tragic pentru un adolescent în vârstă de 16 ani, din comuna doljeană Coțofenii din Dos.

Un tânăr s-a înecat la Corbu, iar altul a fost salvat de turiști. De ce e foarte periculoasă marea la sfârşit de august
Un tânăr s-a înecat la Corbu, iar altul a fost salvat de turiști. De ce e foarte periculoasă marea la sfârşit de august

Zeci de scafandri, un elicopter și nave de căutare au participat astăzi la o misiune cu final dramatic. Salvatorii au încercat, fără succes, să scoată din valuri un bărbat de 35 de ani, care n-a ţinut cont de faptul că marea era agitată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.