Acoperișuri avariate de rafalele de vânt, la Oradea

×
Codul embed a fost copiat

Vântul a bătut cu putere şi a răvăşit mai multe regiuni ale ţării. La Oradea, mai multe acoperişuri au fost avariate de rafale, luni noapte.

Țiglele de pe câteva clădiri au fost smulse şi mai mulţi copaci au fost puşi la pământ.

Tabla de pe un bloc a căzut peste trei maşini, dar nimeni nu a fost rănit. Fenomenele s-au domolit, spre dimineaţă, iar marți la amiază e cer senin şi chiar şi 15 grade Celsius, în unele zone, vreme neobişnuit de caldă pentru finalul lui decembrie.

Dis de dimineaţă, lucrătorii de la societatea de salubrizare au avut de lucru din plin. Mai mulţi arbori au fost doborâţi de vântul puternic din timpul nopții. La rândul lor, pompierii au fost chemaţi să înlăture ţiglele luate de vânt de pe acoperişul unei clădiri de epocă. Locatarii au auzit, în jurul orei patru dimineaţa, zgomotele puternice provocate de vijelie.

Locatar: „O fost vânt foarte puternic. Pe la 4 jumate, atuncea o luat tot. O picat acolo cărămidă, o picat ciripurile. S-a auzit foarte puternic”.

Citește și
fermier
Vremea nesperat de caldă i-a ajutat pe fermieri. Ce culeg din solarii în decembrie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Locatară: „Dimineaţă au venit domnii de la pompieri şi aşa am intrat în ritmul ăsta, să rezolvăm problema, pentru că vara aceasta am reparat-o, dar uite că a fost un vânt atât de puternic, că a făcut acest dezastru aici, la noi”.

Vântul a provocat pagube şi în alte părţi ale judeţului. În Aleşd, un acoperiş de tablă a fost smuls şi aruncat peste mai multe autoturisme aflate în parcare.

Camelia Rosca, purtător de cuvânt al ISU Crișana: „Peste 40 de militari bihoreni au desfăşurat 12 misiuni de înlăturare a efectelor meteo periculoase, intervenind în Aleşd, pentru degajarea unui acoperiş căzut peste trei autoturisme, în Oradea şi în alte cinci localităţi, pentru înlăturarea unor arbori doborâţi de vântul puternic pe carosabil, fie pe autoturisme”.

Pagubele urmează să fie estimate, însă nu sunt persoane rănite în urma incidentelor. Codul galben de vânt puternic a expirat marți dimineaţă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vreme neobișnuit de caldă pentru finalul de an. Maximele ating 17 grade
Vreme neobișnuit de caldă pentru finalul de an. Maximele ating 17 grade

Marți avem vreme neobişnuit de caldă. O să plouă, mai întâi, în sud-vest, în sud şi prin centru, însă, pe seara, ploile ajung în vest şi în nord-vest. În rest, se anunţă timp frumos, iar maximele ating 17 grade.

Vremea nesperat de caldă i-a ajutat pe fermieri. Ce culeg din solarii în decembrie
Vremea nesperat de caldă i-a ajutat pe fermieri. Ce culeg din solarii în decembrie

Vremea nesperat de caldă i-a ajutat pe fermierii care au solarii. În plină lună decembrie aceştia culeg salată, spanac, ridichi sau ceapă proaspătă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.