Accident violent în Gorj. Patru persoane, printre care și o gravidă, au ajuns la spital

×
Codul embed a fost copiat

Patru persoane care plecaseră din Târgu Jiu, spre Mănăstirea Tismana, au ajuns, duminică, la spital, în urma unui accident. Între ele, și o femeie însărcinată.

Gravida era alături alte două femei în mașina condusă de un tânăr de 20 de ani. Mergeau la lăcășul de cult să se roage pentru o naștere usoară. Însă drumul lor s-a sfârșit brusc, într-o intersecție.

De vină ar fi un șofer de 32 de ani, care nu le-a acordat prioritate. În urma impactului, mașina în care se aflau a fost aruncată într-un stâlp de electricitate.

Femeile și șoferul celeilalte mașini au ajuns la spital, cu ambulanțele. Medicii spun că starea gravidei e, din fericire, bună.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ în ambele cazuri.

Citește și
Ambulanta
Trei femei în vârstă, rănite într-un accident, în Dâmbovița
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporala din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Accident grav pe o șosea din Satu Mare. Un bărbat a murit, după ce mașina lui a izbit un stâlp de electricitate și a luat foc
Accident grav pe o șosea din Satu Mare. Un bărbat a murit, după ce mașina lui a izbit un stâlp de electricitate și a luat foc

Un bărbat de 37 de ani a murit într-un accident îngrozitor petrecut pe o șosea din Satu Mare.

Trei femei în vârstă, rănite într-un accident, în Dâmbovița
Trei femei în vârstă, rănite într-un accident, în Dâmbovița

Trei femei în vârstă, pasagere într-un autoturism, au fost rănite într-un accident, la iesirea din Găești, Dâmbovița.

O femeie începătoare la volan a făcut accident cu copiii ei în mașină
O femeie începătoare la volan a făcut accident cu copiii ei în mașină

Doi fraţi, de 10 şi 14 ani, din judeţul Dâmboviţa, au fost răniţi într-un accident rutier, când se aflau în maşina condusă de mama lor.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.