Un camion a intrat într-un stâlp de electricitate care a căzut peste doi copii, în Vaslui

×
Codul embed a fost copiat

Accident teribil în județul Vaslui. Doi frați gemeni în vârstă de 12 ani au ajuns în stare gravă la spital răniți de un stâlp care a căzut peste ei în curte după ce a fost dărâmat de un camion.

Șoferul care a provocat accidentul s-a răsturnat. Copiii au fost duși la spital cu un elicopter SMURD.

Potrivit anchetatorilor, camionul încărcat cu balast a făcut tangaj într-o curbă la dreapta, iar șoferul, un tânăr de 29 de ani, nu a mai putut controla vehiculul greu de zeci de tone și s-a răsturnat pe șosea.

În derapaj, camionul răsturnat a lovit un stâlp de electricitate, iar cei doi copii, care se jucau în curtea casei, au fost loviți de pilonul din beton care s-a rupt și s-a prăbușit peste ei.

Trei echipaje medicale de la Ambulantă și SMURD Huși au ajuns în scurt timp în zonă, în localitatea Şişcăni.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Copilaşii au fost găsiți conștienți, dar cu răni severe.

Dan Ungureanu, Serviciul de Ambulanţă Vaslui: "Unul dintre cei doi frați prezenta o fractură deschisă la gamba stângă. I s-a acordat primul ajutor şi a fost chemat elicopterul SMURD".

Cei doi copii au fost scoși de părinţi şi vecini de sub dărâmăturile din curte. Au fost preluaţi de echipajele de specialitate și aduşi cu elicopterul SMURD aici, la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi.

Unul dintre frați a ajuns direct în sala de operație.

Solange Tamara Roşu, şef ATI Spitalul de Copii Sfânta Maria Iași: "Ambii pacienți au politraumatism, deci sunt cu risc vital. Unul dintre ei are o fractură deschisă la nivelul membrului inferior stâng, iar celălalt un traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență și alte leziuni".

Șoferul camionului are şi el o fractură la braț şi spune că a fost agresat de localnici când a ieşit din cabină. Polițiștii au deschis pe numele lui un dosar penal de vătămare din culpă.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni

O fată de 13 ani ar fi fost agresată sexual de unchiul său, într-o localitate din judeţul Tulcea. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au stabilit că faptele s-ar fi petrecut pe parcursul a două luni.

Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia
Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia

Apar noi informații în cazul crimei din Oradea. Un individ a fost reținut miercuri și este principalul suspect. Este vorba de același bărbat care marți alertase autoritățile, anunțând că în geamantanul lăsat într-o remorcă se află cadavrul unei femei.

Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa
Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa

Un şarpe de peste un metru şi jumătate lungime a fost ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din Pecineaga, judeţul Constanţa.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.