Accident mortal pe DN24, în judeţul Vaslui. Un bărbat, șofer pe o dubă, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un TIR

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie, vineri, pe un drum național din județul Vaslui. Un bărbat, șofer pe o dubă, a pierdut controlul volanului, a intrat pe sensul opus și s-a ciocnit frontal cu un TIR care circula regulamentar.

Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru el, dar conducătorul TIR-ului a ajuns la spital. Polițiștii au deschis o anchetă ca să afle ce s-a întâmplat.

Accidentul a avut loc pe Drumul Național 24, în zona localității vasluiene Șapte Case. La un moment dat, șoferul de 54 de ani al unei dubițe a intrat pe sensul opus și s-a izbit violent de un TIR condus de un cetățean turc, care se îndrepta spre București. În urma impactului, șoferul dubiței a murit pe loc. Pompierii abia l-au scos din resturile vehiculului.

Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui:Bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Conducătorul autotrenului a fost evaluat, a primit primul ajutor calificat în ambulanța SMURD, însă a refuzat transportul la spital”.

Șoferul turc nu consumase alcool înainte să urce la volan.

Citește și
accident brasov
Accident rutier pe DN13, în Brașov. Doi bărbaţi au murit, iar o femeie este în stare gravă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui: „În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.

Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers, cât timp au durat cercetările.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primar dintr-o comună din Cluj, prins beat la volan. Bărbatul a fost filmat în timp ce mânca zăpadă
Primar dintr-o comună din Cluj, prins beat la volan. Bărbatul a fost filmat în timp ce mânca zăpadă

Primarul din Măguri Răcătău, Alexandru Livescu, a produs un accident în noaptea de 3 spre 4 februarie, fiind sub influența băuturilor alcoolice, informează Știri de Cluj.

Accident rutier pe DN13, în Brașov. Doi bărbaţi au murit, iar o femeie este în stare gravă
Accident rutier pe DN13, în Brașov. Doi bărbaţi au murit, iar o femeie este în stare gravă

Doi bărbaţi, unul de 55 de ani şi celălalt de 60 de ani, au murit, iar o femeie a fost grav rănită în urma unui accident în care au fost implicate două maşini, petrecut pe DN 13, între localităţile Fişer şi Buneşti.

Un șofer a fost lovit de o maşină pe A1, în timp ce anunţa un accident în care era implicat
Un șofer a fost lovit de o maşină pe A1, în timp ce anunţa un accident în care era implicat

Doi bărbaţi au ajuns la spital cu traumatisme, după ce au fost implicaţi joi dimineaţă într-un accident pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva, în zona ieşirii spre Agnita.

Un băiat de 19 ani fără permis a făcut prăpăd în Sibiu. A condus o mașină cu număr fals și a rănit grav doi tineri
Un băiat de 19 ani fără permis a făcut prăpăd în Sibiu. A condus o mașină cu număr fals și a rănit grav doi tineri

Un tânăr de 19 ani din Siubiu a fost reținut după ce a condus o maşină cu număr fals, fără a avea permis şi a făcut accident, după care a fugit.  

Accident produs de un șofer băut sub pasajul Europa Unită din Capitală. O femeie de 37 de ani a fost rănită
Accident produs de un șofer băut sub pasajul Europa Unită din Capitală. O femeie de 37 de ani a fost rănită

Un accident rutier s-a produs marți seară sub pasajul Europa Unită din Capitală. Potrivit martorilor, un șofer a încercat să vireze la stânga în intersecție, moment în care a fost izbit puternic de o mașină care venea din sens opus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.