Accident mortal în Vaslui. Un bărbat a fost lovit în timp ce dormea pe stradă

Primul caz de coronavirus din România, anunţat oficial. Cine este persoana infectată
Pro TV

Un bărbat din județul Vaslui care dormea pe o stradă a murit, după ce o tânără a dat peste el cu mașina.

În urma alcoolului și a oboselii, bărbatul a ales să doarmă pe un drum județean, iar o tânără l-a accidentat mortal, potrivit vremeanoua.ro.

Potrivit autorităților, la un moment dat , i-a apărut în față bărbatul de 65 de ani, iar tânăra ar fi încercat să evite impactul.

Victima a fost transportată de urgență la spital, însă în ciuda eforturilor medicii, el a fost declarat mort.

„Accidentul a fost anunțat chiar de către conducătoarea auto, în jurul orei 14:00. Colegii noștri de la Rutieră au testat-o pe tânără cu aparatul alcooltest și rezultatul a arătat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Citește și
O femeie, accidentată pe trecerea de pietoni, în Târgoviște. Șoferița avea parbrizul aburit
Femeie accidentată pe trecerea de pietoni, în Târgoviște. Șoferița avea parbrizul aburit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cauză a fost întocmic un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili modul în care s-a produsa accidentul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a împiedicat pe marginea șoselei în momentul în care trecea un TIR. Ce a urmat
S-a împiedicat pe marginea șoselei în momentul în care trecea un TIR. Ce a urmat

O șansă uriașă a avut luni dimineață, un bărbat din comuna Călinești din Argeș.

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni, în Târgoviște. Șoferița avea parbrizul aburit
Femeie accidentată pe trecerea de pietoni, în Târgoviște. Șoferița avea parbrizul aburit

O femeie de 45 de ani din Târgoviște a fost izbită de o mașină, aseară, chiar pe trecerea de pietoni.

Momentul în care un tir intră pe contrasens și provoacă un accident mortal. VIDEO
Momentul în care un tir intră pe contrasens și provoacă un accident mortal. VIDEO

Accident înfiorător la 40 de kilometri de Cluj, în localitatea Cornești. O femeie de 34 de ani, însărcinată, şi un bărbat de 47 de ani au murit, după ce un camion intrat pe constrasens şi a izbit în plin o maşină în care se aflau patru oameni.

A murit Cornel Galeș, soțul cântăreței Ileana Ciuculete, care a decedat în 2017
A murit Cornel Galeș, soțul cântăreței Ileana Ciuculete, care a decedat în 2017

Cornel Galeș, soțul cântăreței de muzică populară Ileana Ciuculete, a murit duminică într-un accident de maşină în Spania.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.