Carnagiu pe o șosea din Olt. Patru persoane au murit, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident grav | FOTO

acc olt
Imagini amator

Un accident rutier grav a avut loc, marți, pe drumul european 574, în zona localității Jitaru, Olt.  

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane. Din primele informații, patru persoane au murit în accident. Alte trei persoane (două femei și un bărbat) sunt transportate la UPU Slatina, conștiente, cu diverse traumatisme.

La fața locului acționează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare și două autospeciale pentru primă intervenție și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.

Citește și
cariera piatra
Accident de muncă la o carieră de piatră din Constanța. Doi bărbați au fost striviți de un morman de piatră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident grav în județul Ialomița. Două persoane au fost rănite după ce au căzut cu maşina de pe un pod. GALERIE FOTO
Accident grav în județul Ialomița. Două persoane au fost rănite după ce au căzut cu maşina de pe un pod. GALERIE FOTO

Două persoane au fost grav rănite, marţi, în urma unui accident rutier produs la ieşirea din municipiul Urziceni către Buzău. Mașina în care se aflau a ieşit de pe şosea, la traversarea unui pod, şi a căzut în gol într-un canal de irigaţii betonat.

Accident de muncă la o carieră de piatră din Constanța. Doi bărbați au fost striviți de un morman de piatră
Accident de muncă la o carieră de piatră din Constanța. Doi bărbați au fost striviți de un morman de piatră

Grav accident de muncă, într-o carieră de piatră din județul Constanța. Doi bărbați au fost striviți de un morman de piatră care s-a prăbușit de la 10 metri înălțime.

Cine este bărbatul declarat vinovat de producerea tragicului accident de tren din Grecia. A fost arestat
Cine este bărbatul declarat vinovat de producerea tragicului accident de tren din Grecia. A fost arestat

Şeful de gară din Larissa, Vassilis Samaras, 59 de ani, a fost inculpat pentru presupusa responsabilitate în moartea unui număr mare de persoane şi a fost plasat în arest preventiv, la câteva zile după catastrofa feroviară soldată cu 57 de decese.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.