O șoferiță de 19 ani nu s-a asigurat la o cale ferată, iar motorul i s-a oprit pe șine, lângă Timișoara. Ce a urmat

×
Codul embed a fost copiat

Trei membri ai aceleiași familii au scăpat la limită, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren. Accidentul s-a petrecut luni, în a doua zi de Paște.

La volan era o șoferiță începătoare. Nu s-a asigurat, s-a aventurat prea mult spre calea ferată, iar când a vrut să dea înapoi, speriată de locomotiva care se apropia, motorul mașinii s-a oprit.

Autoturismul a fost agățat de scara trenului și aruncat în câmp. Partea din față e distrusă complet.

Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu cale ferată, fără barieră, în Peciu Nou, la câțiva kilometri de Timișoara. Șoferița în vârstă de 19 ani se afla în mașină cu mătușa și cu unchiul ei.

Aurel Kosovski, unchiul șoferiței: „S-a apropiat prea tare de calea ferată și până să dea înapoi, i-a murit motorul. Și până se pornească să dea înapoi, a venit trenul și ne-a întors. Trebuia să se fi oprit aici, nu știu, sau nu o văzut trenul din partea asta. Nu cred că a văzut de boscheții ăia ce sunt acolo.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mătușa fetei a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru mai multe investigații. Norocul celor trei a fost că trenul nu avea viteză.

Călător tren: „Frână a făcut abia, uitați unde a oprit. Când poate de acolo, putea să evite și el, să oprești dacă se întâmplă ceva.”

Reporter: V-ați speriat?

Călător tren: „Da, da, da, sigur.”

Reporter: S-a lovit cineva în tren?

Călător tren: „Nu”

Călător tren: „Nu ne-am așteptat. Am fost doar vreo trei, patru călători în tren.”

Nici șoferița și nici mecanicul nu consumaseră alcool înainte de a porni la drum, spun polițiștii, care au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.