Accident bizar în Prahova: a murit după ce a intrat cu mașina în singurul copac de pe drum

×
Codul embed a fost copiat

Povestea unui copil abandonat şi salvat de o familie cu suflet mare s-a încheiat tragic, joi seară, pe un drum din judeţul Prahova.

 

Tânărul, acum în vârstă de 26 de ani, a murit după ce a intrat în plin cu maşina în singurul copac aflat pe drumul dintre localităţile Nedelea şi Floreşti.

Poliţiştii iau în calcul şi varianta unei sinucideri, după ce au aflat că victima a trimis, înainte de accident, două mesaje în care le spunea unor apropiaţi să aibă grijă de ei şi le mulţumea pentru prietenie.

Povestea lui Elvis

 

Citește și
semafor rosu
Bătrân călcat când traversa pe roşu, în Capitală. "Vă daţi seama că am dat peste el"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elvis a fost crescut, de la 7 ani, de o familie de asistenţi maternali din Ariceştii Rahtivani. Chiar şi după majorat, tânărul a rămas să locuiască împreună cu ei. Joi seară, la scurt timp după ce se întorsese de la serviciu, a plecat la o întâlnire cu nişte prieteni din Floreşti. Pe drumul de întoarcere s-a întâmplat tragedia.

Subinspector Oana Bunghez, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova: ”A părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului, şoferul a decedat.

Prieten: ”Eu cred că a fost ironia sorţii, asta, cred să fi pierdut controlul chiar în zona asta şi chiar în pom să intre, dar nu cred în sinucidere, pentru că îl cunosc personal, era un băiat extraordinar de treabă.

Pentru familia ce l-a crescut, totul pare un vis urât. Din păcate, cei ce i-au fost mamă şi tată atâţia ani nu se pot ocupa de înmormântare, pentru că, în acte, băiatul nu este al lor.

Tatăl adoptiv: ”Nu îi lipsea absolut nimic, vedeţi şi dumneavoastră. Avea serviciu, avea maşină, voia să o schimbe, nu era ceva care să fie... Avea planuri de viitor, ce s-a întâmplat nu pot să îmi dau seama. Avea o prietenă, am înţeles că s-a certat cu ea.

Vecin: ”A avut probleme cu părinţii lui fata, i-a dat telefon taică-su de la Spania sau de unde lucrează, i-a spus să termine cu el şi el tânăr... Asta l-a dus la disperare.

La morgă sunt aşteptate acum mama naturală a tânărului şi surorile lui, stabilite în străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cod roșu medical pe DN1, după un accident între o autoutilitară și un autoturism
Cod roșu medical pe DN1, după un accident între o autoutilitară și un autoturism

Drumul unei familii s-a oprit brusc joi pe DN1, în județul Bihor. Autoutilitara în care se aflau doi copii de 9, respectiv 11 ani și părinții lor s-a izbit violent cu un autoturism.

Bătrân călcat când traversa pe roşu, în Capitală.
Bătrân călcat când traversa pe roşu, în Capitală. "Vă daţi seama că am dat peste el"

Un pieton a fost lovit joi seară de o mașină pe trecere, în sectorul 5 din Capitală.

Microbuz cu români, răsturnat în Germania. O mamă a murit, soțul și fiul sunt în spital
Microbuz cu români, răsturnat în Germania. O mamă a murit, soțul și fiul sunt în spital

Durere fără margini într-o familie din Aluniş, judeţul Mureş. Mânaţi de sărăcie să-şi caute de lucru în străinătate, mai mulţi săteni au pornit cu microbuzul către o fermă de căpşuni din Germania.

Coșmarul unui militar din Mangalia. Mâna stângă i-a fost pusă greșit în ghips după un accident
Coșmarul unui militar din Mangalia. Mâna stângă i-a fost pusă greșit în ghips după un accident

Un militar din Mangalia îi acuză pe medicii de la secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean Constanța că l-au tratat cu superficialitate, iar acum nu îşi mai poate folosi mâna stângă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.