Absolventa unui colegiu militar din România, șefă de promoție la cursuri în SUA

alexandra balan
Alba24

O tânără din Alba Iulia, absolventă a Colegiului Național Militar Mihai Viteazul a absolvit ca şefă de promoţie primul curs de instruire pentru sistemul de rachete anti-balistice Patriot organizat de United States Army Air Defense Artillery School.

 

Alexandra Bălan a făcut parte din primul grup român care a urmat instruirea în cadrul United States Army Air Defense Artillery School, scrie alba24.ro.

Tânăra a terminat cursurile Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia în 2011 și a urmat apoi Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă”, lucrând în prezent pentru Forțele Aeriene Române.

În 2018, Alexandra Bălan a urmat un curs de carieră în SUA, timp de șase luni, pe care l-a terminat, de asemenea, ca șefă de promoție. Atunci a fost la Washington și a vizitat, printre altele, Pentagonul.

Citește și
roman erou in Italia
Român devenit erou în Italia. Gestul cu care a salvat zeci de vieți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tânăra a fost felicitată pentru performanțele sale și de reprezentanții Ambasadei SUA din București.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O creatoare româncă a făcut haine pentru Papa Francisc. Unde și-a găsit inspirația
O creatoare româncă a făcut haine pentru Papa Francisc. Unde și-a găsit inspirația

Pentru vizita Papei Francisc în România, de la sfâriștul acestei luni, o creatoare din Satu Mare a lucrat special nişte veşminte albe, bogat decorate manual cu mătase şi fir de aur.

Român devenit erou în Italia. Gestul cu care a salvat zeci de vieți
Român devenit erou în Italia. Gestul cu care a salvat zeci de vieți

Un român a devenit erou la Verona, după ce a fost pe fază și a oprit un autobuz plin cu călători scăpat de sub control. 

Interviu cu românca din Guvernul francez. Ce să facem să avem mai mulți campioni olimpici
Interviu cu românca din Guvernul francez. Ce să facem să avem mai mulți campioni olimpici

Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor, fostă campioană de natație născută în România, este la București, pentru Forumul European dedicat sportului, un eveniment care pune laolaltă factorii decizionali din sportul European.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.