A scăzut serios numărul apartamentelor vândute în România. Sectorul chiriilor e în creștere

×
Codul embed a fost copiat

Piața imobiliară din România a început anul pe minus. Inflația, dobânzile prea mari, dar și războiul de la graniță sunt principalele motive care îi determină pe oameni să nu investească deocamdată într-o locuință.

În luna ianuarie, numărul de tranzacții a scăzut puternic în toată țara. Și prețurile au urmat tendinţa, mai ales că unii proprietari au mai lăsat din preț pentru a debloca tranzacțiile.

Ne aflăm într-un apartament de două camere, cu o suprafață de 58 de metri utili. Prețul acestui apartament este de 100 de mii de euro plus TVA de 5%.

Astfel de oferte sunt acum mult mai atent analizate. Românii se gândesc de două ori înainte să facă un credit ipotecar. Aşa ca tranzacțiile care se mai fac sunt cu banii jos, iar cei care nu au suficiente economii preferă să aștepte.

Luiza Gheorghiu, analist imobiliar: Interes există în piață, dar așa cum am observat și anul trecut, evenimentele din ultimul an, care au destabilizat economia, au pus un pic pe pauză, oamenii se gândesc de două ori. Ei testează terenul, vizionează ce își doresc să achiziționeze, însă așteaptă.”

Citește și
storia
Locuințe din Top 3 cartiere ale Brașovului din perspectiva nivelului de bunăstare local
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Picajul pieței imobiliare se vede cel mai bine în cifre. Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru, în luna ianuarie, la nivel naţional, au fost încheiate în jur de 33.000 de tranzacții, cu 44% mai puține față de luna decembrie. Ianuarie este o lună în care nu se vând multe locuințe, dar la începutul acestui an s-au vândut cu aproape 2.000 de apartamente sub perioada similară a anului trecut.

Cererea a scăzut și în zonele limitrofe ale marilor orașe. Acest apartament de 59.000 de euro, aflat la periferie, cu loc de parcare inclus, încă își așteaptă proprietarul.

Florentina Bădoi, expert imobiliar: Este o perioadă în care lucrurile se mişcă mai greu și oamenii preferă să închirieze, condițiile de creditare s-au înnăsprit, au crescut dobânzile și atunci preferă să închirieze și să mai aștepte puțin.”

În plus, pe fondul costurilor tot mai mari ale forței de muncă și materialelor de construcții, mulți dezvoltatori și-au amânat o parte dintre proiecte. Cât despre locuințele deja finisate, cele mai multe se închiriază în loc să fie scoase la vânzare. Cererea prea mare pentru chirii a condus la creșterea prețurilor, în medie, cu 20 – 30%, în funcție de zone.

Economiștii susțin că în funcție de evoluția inflației, prețurile apartamentelor ar putea să scadă în următoarea perioadă.

Potrivit datelor unei platforme de profil, în luna ianuarie, față de luna decembrie anul trecut, prețul mediu la apartamente a înregistrat scăderi, între două și patru procente, în cele mai importante orașe ale țării. Cea mai vizibilă scădere, de 4,5%, s-a înregistrat în Cluj-Napoca. Este adevărat, în acest oraș, anul trecut locuințele s-au scumpit cel mai mult, în comparație cu restul țării.

Dragoș Cabat, economist: „Putem să vedem o scădere de prețuri, de 5, 10%, la apartamente, dar totul depinde de cum va merge economia, atât în România cât și în Europa.”

Sectorul imobiliar a înregistrat scăderi la nivel european. Potrivit datelor oficiale, s-au vândut mai puține locuințe și în țări că Ungaria, Cehia, Slovacia sau Germania.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Riscul de cutremur: Ce putem preveni și cum. Între drame umane și pierderi financiare
Riscul de cutremur: Ce putem preveni și cum. Între drame umane și pierderi financiare

Un nou sezon al emisiunii @asigur@t de la Știrile PRO TV nu putea începe cu un alt subiect decât cel al asigurărilor de locuințe și al protecției în caz de dezastru.

Locuințe din Top 3 cartiere ale Brașovului din perspectiva nivelului de bunăstare local
Locuințe din Top 3 cartiere ale Brașovului din perspectiva nivelului de bunăstare local

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri, a realizat o selecție de locuințe din Top 3 cartiere ale Brașovului din perspectiva nivelului de bunăstare local.

Un incendiu a izbucnit într-un bloc, după ce un bărbat a încercat să folosească butelia. Ce le-a povestit polițiștilor
Un incendiu a izbucnit într-un bloc, după ce un bărbat a încercat să folosească butelia. Ce le-a povestit polițiștilor

A fost panică sâmbătă seară, într-un bloc de locuințe de la periferia orașului Galați.

Cardurile pentru energie, distribuite într-un milion de locuințe. Când încep plățile
Cardurile pentru energie, distribuite într-un milion de locuințe. Când încep plățile

Cardurile pentru energie au ajuns la un milion de locuințe, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Românii continuă să investească în locuințe pe litoral în fază de proiect, chiar dacă vânzările au scăzut la jumătate în 2022
Românii continuă să investească în locuințe pe litoral în fază de proiect, chiar dacă vânzările au scăzut la jumătate în 2022

Vânzările de apartamente pe litoral au scăzut la jumătate anul acesta, dar tranzacții s-au făcut în continuare, pentru locuințe în fază de proiect, la prețuri promoționale.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.