A murit renumitul disident sovietic Serghei Kovaliov. A stat 7 ani în lagăre pentru "activităţi antisovietice"

Serghei Kovaliov
Wikimedia Commons

Serghei Kovaliov, unul dintre cei mai cunoscuţi militanţi pentru drepturile omului în Rusia, figură marcantă a disidenţei din perioada sovietică, a decedat luni la vârsta de 91 de ani, a anunţat familia sa, potrivit AFP.

Laureat în 2009 al Premiului Saharov al Parlamentului European, Serghei Kovaliov a fost unul dintre liderii mişcării pro-democraţie în URSS şi a stat şapte ani în lagăre între anii 1970-1980 pentru "activităţi antisovietice".

În decembrie 1974, el a fost arestat sub acuzaţia de "agitaţie şi propagandă antisovietică". A fost condamnat la şapte ani de lagăre de maximă securitate şi la trei ani de exil. Şi-a ispăşit pedeapsa în lagărele din Permi şi închisoarea din Cistopol (Tatarstan), iar exilul la Kolîma, regiune din nord-estul Rusiei, cunoscută ca "polul ferocităţii din Gulag", precizează media rusă Nastoiaşcee vremea, un post de televiziune independent care emite prin internet.

După disoluţia Uniunii Sovietice, el a criticat primul război al Moscovei împotriva Ceceniei şi autoritarismul în creştere al sistemului pus în aplicare de preşedintele Vladimir Putin din anii 2000.

Biolog de formaţie, primul emisar al preşedintelui rus Boris Elţin pentru drepturile omului şi unul dintre autorii Constituţiei ruse, el a fost de asemenea deputat în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal).

Citește și
Incendiu în Rusia
Centrul de cercetare nucleară din Sarov, Rusia, în pericol din cauza incendiilor de pădure
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kovaliov a fost unul dintre autorii Declaraţiei pentru drepturile omului şi cetăţeanului (1991) şi al capitolului II al Constituţiei Rusiei - "Drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului" (1993), precizează Nastoiaşcee vremea.

Fiul său Ivan Kovaliov a indicat pe Facebook că tatăl său a decedat "în somn" luni dimineaţă, potrivit Agerpres.

Organizaţia rusă pentru drepturile omului Memorial, al cărui preşedinte a fost Kovaliov, a omagiat memoria unui om "care s-a bătut mereu pentru drepturile omului, împotriva războiului din Cecenia, împotriva violenţei şi a minciunilor".

"Serghei Adamovici ne va lipsi tuturor: ca prieten iubit de mult timp, ca tovarăş de drum neînfricat, inteligent şi sfătuitor, fidel ideii respectării drepturilor omului întotdeauna şi în toate, în război şi în viaţa civilă, în politică şi în viaţa de zi cu zi", adaugă Memorial, organizaţie calificată din 2016 de autorităţile ruse drept "agent străin".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce unii oameni care fumează toată viața nu fac niciodată cancer pulmonar
De ce unii oameni care fumează toată viața nu fac niciodată cancer pulmonar

De ce unii oameni care fumează toată viața nu fac niciodată cancer pulmonar

Centrul de cercetare nucleară din Sarov, Rusia, în pericol din cauza incendiilor de pădure
Centrul de cercetare nucleară din Sarov, Rusia, în pericol din cauza incendiilor de pădure

Autorităţile ruse au instituit duminică situaţie de urgenţă publică în oraşul Sarov, 370 kilometri est de Moscova, unde se află un important centru de cercetări nucleare.

Un pensionar care merge cu skateboardul prin Sankt Petersburg a devenit senzaţie pe internet
Un pensionar care merge cu skateboardul prin Sankt Petersburg a devenit senzaţie pe internet

Un pensionar în vârstă de 73 de ani din Rusia a devenit senzaţie pe internet după ce o înregistrare video în care acesta merge pe skateboard prin Sankt Petersburg a devenit virală, informează DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.