A murit fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman. Anunțul făcut de Adrian Năstase

Oliviu Gherman
Agerpres

Fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman a murit, la vârsta de 90 de ani.

Informaţia a fost confirmată marţi de Adrian Năstase, pe blogul personal.

"A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desăvârşit. Personalitate inteligentă, calmă. Un politician înţelept. Ani de zile, începând din 1992, am lucrat în 'tandem'. Ca prieteni. El era preşedinte al FDSN, eu preşedinte executiv. El era preşedinte al Senatului, eu preşedinte al Camerei (1992 - 1996). Colegi în acelaşi partid. Fizician remarcabil, profesor universitar, ambasador la Paris. O carieră politică şi legislativă de excepţie. Un model pentru o întreagă generaţie", a scris fostul premier.

Acesta transmite condoleanţe întregii familii.

Reacția fostului președinte Ion Iliescu:


„Am aflat cu profund regret vestea morții lui Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului și al FDSN, om politic de înaltă ținută morală, om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat. Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist.

Citește și
Adrian Nastase
Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Am lucrat împreună aproape două decenii pentru construirea și consolidarea unui partid de stânga, social-democrat, în România, un partid care să ducă mai departe valorile și idealurile Revoluției Române. A contribuit, în funcțiile de reprezentare pe care le-a deținut, la definirea cadrului constituțional și la adoptarea noului cadru legal, care să permită revenirea României în concertul națiunilor europene, și apoi integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO. Este unul dintre politicienii care au contribuit decisiv la succesul Consensului de la Snagov, care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană.

I-am apreciat întotdeauna calmul și deschiderea spre dialog, felul în care știa să-și asculte interlocutorii. Om de știință, fizician, profesor universitar, a adus în politică ceva din rigoarea, dar și din deschiderea spre nou, specifice domeniului în care s-a format și afirmat profesional. A fost un exemplu pentru o întreagă generație de oameni de stânga, care au găsit în Oliviu Gherman un model și un sprijin.

Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru modernizarea ei, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale.

Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei lui Oliviu Gherman”, a scris fostul președinte pe blog-ul său.

Cine a fost Oliviu Gherman

 

Oliviu Gherman s-a născut la 26 aprilie 1930. A fost om politic, senator în patru legislaturi. În legislatura 1990-1992 a fost senator de Dolj, ales în circumscripţia electorală 17, din partea Frontului Salvării Naţionale. Vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului în perioadele septembrie - octombrie 1992, februarie - august 1992 şi iunie 1990 - februarie 1992. Membru al Grupului parlamentar al Frontului Salvării Naţionale, al Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Israel şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit site-ului www.cdep.ro.

În legislatura 1992-1996 a fost senator de Dolj din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale (până în iulie 1993) şi din partea Partidului Democraţiei Sociale din România (din iulie 1993). Preşedinte al Senatului, preşedinte al Biroului Permanent în perioadele septembrie - noiembrie 1996, februarie - iunie 1996, septembrie - decembrie 1995, februarie - iunie 1995, septembrie - decembrie 1994, februarie - iunie 1994, septembrie - decembrie 1993, februarie - iunie 1993, octombrie - decembrie 1992. Membru al Grupului parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România.

În legislatura 1996-2000 a fost senator de Bucureşti, ales în circumscripţia 41, din partea Partidului Democraţiei Sociale din România. Vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului în perioadele februarie - iunie 1998, septembrie - decembrie 1997, februarie - iunie 1997, noiembrie - decembrie 1996. Membru al Grupului parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România, membru în Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului (din septembrie 1999), în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă (din decembrie 1996), în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială (până în septembrie 1999). Membru în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coasta de Fildeş (din februarie 1997) şi al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Africa de Sud (din februarie 1997).

În legislatura 2000-2004 a fost senator de Bucureşti, ales în circumscripţia electorală 42, din partea Partidului Democraţiei Sociale din România (până în iunie 2001) şi din partea Partidului Social Democrat (din iunie 2001). Membru în Grupul parlamentar PSD (social-democrat şi umanist), în Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, în Grupul parlamentar de prietenie cu India şi în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Africa de Sud, scrie site-ul cdep.ro.

Mandatul său s-a încheiat la 27 august 2001, prin demisie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adrian Năstase a fost felicitat de premierul Ungariei, care i-a trimis și o ”selecție de vinuri”
Adrian Năstase a fost felicitat de premierul Ungariei, care i-a trimis și o ”selecție de vinuri”

Fostul premier Adrian Năstase a fost felicitat de premierul Ungariei, Viktor Orban, care i-a trimis, de asemenea, și o ”selecție de vinuri din Ungaria”.

Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban
Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban, după ce a rămas fără decorația Steaua României. 

Valeriu Zgonea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă
Valeriu Zgonea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă

O nouă condamnare penală, pentru un fost președinte al Camerei Deputaților. După Adrian Năstase, Liviu Dragnea și Bogdan Olteanu, Valeriu Zgonea completează lista, cu o pedeapsa de trei ani de închisoare, cu executare.

Adrian Năstase îl dă în judecată pe Klaus Iohannis după ce i-a retras decorația
Adrian Năstase îl dă în judecată pe Klaus Iohannis după ce i-a retras decorația

Adrian Năstase a anunțat joi seară că îl va da în judecată pe Klaus Iohannis, după ce acesta i-a retras decorația.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.