A ieșit din izolare pentru a bea cu prietenii. Ce amendă a primit

Alcool
Pro TV

Un bărbat din Botoşani a fost sancţionat de poliţişti după ce a părăsit locuinţa, în care se afla în izolare şi a mers să bea alcool alături de trei prieteni, se arată într-o informare de presă transmisă, luni, de Instituţia Prefectului.

Potrivit documentului, bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 de lei şi, ca măsură complementară, a fost plasat în carantină sub pază pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, acesta a fost sancţionat conform Legii 61/1991 pentru consum de băuturi alcoolice în spaţiul public.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că pe strada Adrian Adamiu se află un grup de persoane care consumă băuturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate au fost identificaţi patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 30 şi 53 de ani, din municipiul Botoşani. Unul dintre aceştia ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu", se precizează în informarea Instituţiei Prefectului.

Faţă de celelalte trei persoane s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, atât pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, cât şi pentru nerespectarea Legii 61/1991 cu amendă în valoare totală de peste 30.000 de lei, transmite Agerpres.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
pandemie de coronavirus in lume
Coronavirus în lume, 30 martie. Izolarea în Italia, prelungită până cel puţin la 12 aprilie
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 30 martie. 2.109 de cazuri confirmate, 593 doar în Suceava
Coronavirus România, LIVE UPDATE 30 martie. 2.109 de cazuri confirmate, 593 doar în Suceava

Coronavirus România, LIVE UPDATE 30 martie. România intră în scenariul 4, după ce în țară s-au confirmat oficial 2.109 cazuri de infectare cu coronavirus, dar și 65 de decese cauzate de COVID-19. 209 de persoane au fost declarate vindecate.

Coronavirus în lume, 30 martie. Izolarea în Italia, prelungită până cel puţin la 12 aprilie
Coronavirus în lume, 30 martie. Izolarea în Italia, prelungită până cel puţin la 12 aprilie

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 30 martie. După Italia, și Spania a depășit China, la numărul de persoane infectate, având în prezent peste 85 de mii de cazuri.

Cum a afectat Mafia criza coronavirus din Italia
Cum a afectat Mafia criza coronavirus din Italia

Poliţia italiană apreciază că restricţiile impuse de criza coronavirusului îngreunează şi activitatea mafioţilor, însă experţii avertizează că este vorba doar de o repliere înaintea relansării.

Viktor Orban își conferă puteri aproape nelimitate într-o stare de urgenţă pe o perioadă nedeterminată
Viktor Orban își conferă puteri aproape nelimitate într-o stare de urgenţă pe o perioadă nedeterminată

Premierul ungar Viktor Orban urmează să obţină luni unda verde a Parlamentului, care-i acordă puteri radical consolidate în cadrul unei stări de urgenţă pe o durată nedeterminată.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă