A căzut cu mașina în canal și a petrecut toată noaptea izolat, pe capotă

A petrecut o noapte întreagă pe capota mașinii după ce a căzut în canal.
ISU Ialomita

Pompierii din Ialomiţa au intervenit duminică pentru salvarea unui bărbat care a căzut sâmbătă într un canal cu apă la Moviliţa, el rămânând pe capota maşinii toată noaptea.

Potrivit ISU Ialomiţa, duminică dimineaţă, în jurul orei 06.30, salvatorii de la Detasamentul Urziceni au fost alertaţi pentru a interveni în cazul unei autotutilitare căzute într-un canal cu apă la Moviliţa.

Şoferul, un bărbat în vârstă de 20 ani, a ieşit din vehicul şi a rămas izolat pe capota cabinei, cu picioarele în apă, scrie News.ro.

Pentru salvarea lui au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice şi o ambulanţă SMURD, precum şi cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă cu o autosanitară.

Persoana a fost scoasă conştientă şi cooperantă, prezentând excoriaţii pe corp şi faţă. Din spusele victimei, accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 22.00, iar el a rămas toată noaptea izolat pe capota cabinei. Pacientul a fost preluat cu ambulanţa SAJ şi transportat la spitalul din Urziceni, fiind apoi transferat către o unitate medicală din Capitală cu semne de hipotermie.

Citește și
Accident cumplit în Covasna
Accident cumplit în Covasna. Mai multe persoane au ajuns la spital
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cal salvat de pompieri la Galați. Căzuse într-un bazin de decantare a gudronului
Cal salvat de pompieri la Galați. Căzuse într-un bazin de decantare a gudronului

Pompierii gălăţeni au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea unui cal căzut într-un bazin de decantare a gudronului din zona Lacului Mălina, la marginea municipiului Galaţi, a declarat reprezentantul ISU Galaţi, Nelu Melciu.

Accident cumplit în Covasna. Mai multe persoane au ajuns la spital
Accident cumplit în Covasna. Mai multe persoane au ajuns la spital

Şapte persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital, joi seară, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 13E, în zona Câmpu Frumos din judeţul Covasna. Traficul este blocat în urma accidentului.

Mesajul pentru echipa ISU Gorj, la un control:
Mesajul pentru echipa ISU Gorj, la un control: "Ce căutați se află în lăzi frigorifice”

Pompierii militari din cadrul ISU Gorj au avut parte de o surpriză neașteptată când au ajuns la gospodăria unor cetățeni din Târgu Jiu.

Incendiu violent la o gospodărie din Galați. De la ce ar fi pornit focul
Incendiu violent la o gospodărie din Galați. De la ce ar fi pornit focul

A fost panică miercuri la prânz, în centrul oraşului Galaţi. Din spatele unei case s-a ridicat un fum gros, negru şi în doar câteva minute au apărut flăcări uriaşe.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă