350.000 de măști de protecție, aduse din China. Unde urmează să fie distribuite

×
Codul embed a fost copiat

Potrivit Unifarm, până acum avem peste o mie de tone de echipamente și materiale medicale în depozite, gata să fie distribuite către spitale și direcțiile de sănătate publică.

Situația din fiecare unitate medicală este centralizată la nivelul Ministerului Sănătății, care transmite către distribuitorul național, unde trebuie să ducă materialele și în ce cantitate.

Aprovizionarea continuă în ritm alert, iar Unifarm așteaptă încă 14 transporturi, atât rutiere, cât și aeriene.

Joi, pe aeroportul Otopeni, o aeronavă a companiei Tarom a adus din China, de la Shenzen, 350.000 de măști de protecție. Marfa a fost cumpărată în cadrul unei campanii private, la care au contribuit mai multe firme.

Măștile vor ajunge într-un depozit din Mizil, urmând să fie distribuite către spitale. Tarom a anunțat că are programate încă opt zboruri pentru transportul de echipamente medicale din China.

Citește și
masti de protectie
Un magazin din România vinde 7 milioane de măști, fără adaos comercial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Finlanda a cumpărat 2 milioane de măşti din China. Ce au descoperit autoritățile
Finlanda a cumpărat 2 milioane de măşti din China. Ce au descoperit autoritățile

Autoritățile din Finlanda au achiziționat 2 milioane de măști din China, pentru a se proteja în fața coronavirusului, însă acestea nu sunt potrivite pentru utilizarea în spital.

Un magazin din România vinde 7 milioane de măști, fără adaos comercial
Un magazin din România vinde 7 milioane de măști, fără adaos comercial

Peste 7 milioane de măști de protecție vor fi disponibile începând de joi pe eMAG, clienții pot comanda produsul fără adaos comercial, potrivit unui comunicat al companiei.

BMW va începe să producă măşti faciale
BMW va începe să producă măşti faciale

Producătorul german de automobile BMW va începe să producă măşti faciale pentru a ajuta la protejarea angajaţilor proprii şi a populaţiei de răspândirea noului coronavirus, a declarat miercuri CEO-ul grupului, Oliver Zipse, transmite Reuters.

Producătorii costumelor din serialul Cernobîl donează măști și haine de protecție pentru Covid-19
Producătorii costumelor din serialul Cernobîl donează măști și haine de protecție pentru Covid-19

Producătorii de costume din spatele celebrului serial de televiziune „Cernobîl” au anunțat că vor dona măști, haine de protecție și alte echipamente medicale celor care se află acum în primele linii ale luptei mondiale împotriva coronavirusului.

Preţul măştilor de protecţie a explodat. Avertismentul medicilor privind eficienţa lor
Preţul măştilor de protecţie a explodat. Avertismentul medicilor privind eficienţa lor

Declanșarea epidemiei de gripă în România și înmulțirea știrilor despre coronavirus au dus la dispariția treptată a măștilor de protecție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.