2 români, reținuți pentru trafic de migranți. Descoperirea făcută la Sighetu Marmației

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii de frontieră de la Sighetu Marmaţiei au reținut 28 de afgani, călăuziți de doi români, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Sâmbătă dimineață, agenții au oprit două autovehicule, pe direcția comunei Ciumești, care se deplasau spre frontiera cu Ungaria. Șoferii erau români: un bărbat de 39 de ani, din județul Prahova, și unul de 21 de ani, din județul Constanța.

„De asemenea, la aproximativ 4 km de linia de frontieră a fost reținut un grup de persoane, format din 28 de cetățeni străini, care se îndrepta spre linia de frontieră. S-a luat măsura conducerii persoanelor depistate, precum și autovehiculele în cauză, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor. (…) S-a mai stabilit că afganii au fost transportați până în zona de frontieră, cu ajutorul celor două autovehicule conduse de cei doi cetățeni români”, a transmis Poliția de Frontieră, printr-un comunicat.

Migranții sunt toți din Afganistan: 11 adulți și 17 minori, cu vârste cuprinse între 14 și 31 de ani. Ei voiau să ajungă în Ungaria.

Cei doi români sunt cercetați pentru trafic de migranți, iar afganii pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei. Șoferii vor fi aduși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
migranti
CE va sesiza Curtea de Justiție în legătură cu acțiunile Ungariei față de migranți
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A apărut într-o campanie pentru migranți, iar acum riscă închisoarea. Cum a fost văzut
A apărut într-o campanie pentru migranți, iar acum riscă închisoarea. Cum a fost văzut

Bărbatul originar din Eritreea, care a șocat opinia publică germană după ce a împins mai multe persoane în fața trenului, în Frankfurt, a apăruse, în trecut, într-o campanie menită chiar să încurajeze integrarea migranților în societate.

CE va sesiza Curtea de Justiție în legătură cu acțiunile Ungariei față de migranți
CE va sesiza Curtea de Justiție în legătură cu acțiunile Ungariei față de migranți

Comisia Europeană a decis, joi, să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în privința legislației care face din susținerea solicitanților de azil o infracțiune penală.

18 migranţi, găsiţi în cutii de carton, într-un TIR care urma să iasă din România
18 migranţi, găsiţi în cutii de carton, într-un TIR care urma să iasă din România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea - Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit ascunși, în interiorul unui automarfar, optsprezece cetăţeni străini.

Trei irakieni au încercat să intre în România ascunşi printre aţe. Un şnur i-a dat de gol
Trei irakieni au încercat să intre în România ascunşi printre aţe. Un şnur i-a dat de gol

Trei irakieni cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani au fost depistaţi vineri la PTF Giurgiu în timp ce încercau să intre în România ascunşi într-un camion încărcat cu baloţi de aţă din Turcia pentru Ucraina.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.