21 de mesaje RO-ALERT care anunțau prezenta urșilor, emise într-o singură zi. Unde au fost trimise cele mai multe alerte

×
Codul embed a fost copiat

21 de mesaje RO-ALERT au anunțat, luni, prezența urșilor în diferite localități din țară. Între timp, ursul care a fost zărit la periferia Ploieștiului, acum trei zile, nu a fost prins.

 

A fost zărit din nou, marți seară, iar responsabilii au amplasat o capcană și au încercat fără succes tranchilizarea lui.

Locuitorii Ploieștiului au primit azi-noapte un nou mesaj RO-ALERT care-i anunță că ursul se află la periferie. Autoritățile au încercat să-l captureze, dar ursul s-a ascuns într-un lan de porumb.

Daniel Nicodim, viceprimar municipiul Ploiești: „L-am putut localiza cu ajutorul camerelor de termoviziune de la asociația vânătorilor. Am reușit să ne apropiem la o distanță rezonabilă și doctorul veterinar a tras cu arma cu tranchilizant. Din păcate, acesta nu își face efectul imediat. Sunt 500 de hectare cu vegetație și cu porumb și un teren în care se poate intra doar cu mașini de teren și nu puteam intra în porumb, pentru că riscăm să îl călcăm".

Gabriel Florian Albu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova: „Azi-noapte au fost căutări ale ursului. În continuare nu s-a reușit prin intermediul echipei de intervenție să fie capturat".

Citește și
Urs
Cel puțin un urs bântuie de două zile prin Ploiești. Autoritățile sunt în alertă, oamenii se tem: ”Cu ce să mă apăr?”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristina Lapis, președinte Asociația Milioane de Prieteni: „Urșii sunt animale oportuniste, animale inteligente. Trebuie răbdare și foarte mult profesionalist, nu e numai să pui cușcă. Sunt metode prin care se poate prinde. Urșii nu stau într-un loc și poți să socotești același urs de trei ori, pentru că toți seamănă, urechile rotunde și coada scurtă, nu îi deosebești".

La nivelul țării, într-o singură zi au fost emise 21 de mesaje RO-ALERT care anunțau prezenta urșilor. Cele mai multe mesaje au fost emise în Harghita, Brașov, Prahova și Mureș.

Locuitorii comunei Recea din Cluj s-au trezit cu un urs înfometat

Alexandru Rus, primar Recea-Cristur: „A intrat la cineva în curte. Femeia își aștepta copiii de la București. S-a trezit cu ursul în curte".

Luni seară, o ursoaică și doi pui au ieșit pe un drum din Covasna în căutare de hrană. Experții spun că și oamenii au vina lor, pentru că au hrănit aceste animale sălbatice și le-au încurajat astfel să vină în zonele urbane.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Senator PNL, îngrijorat: ”Nu mai e mult până o să ne trezim cu un urs pe Calea Victoriei”
Senator PNL, îngrijorat: ”Nu mai e mult până o să ne trezim cu un urs pe Calea Victoriei”

Un senator liberal este foarte îngrijorat după ce a aflat că pe străzile din Ploiești a fost văzut un urs, susținând că ”lucrurile sunt deja scăpate de sub control şi nu mai pot funcţiona aşa”.  

Cel puțin un urs bântuie de două zile prin Ploiești. Autoritățile sunt în alertă, oamenii se tem: ”Cu ce să mă apăr?”
Cel puțin un urs bântuie de două zile prin Ploiești. Autoritățile sunt în alertă, oamenii se tem: ”Cu ce să mă apăr?”

Autoritățile din Ploiești se străduiesc încă de sâmbătă noaptea să căptureze un urs ajuns în oraș. Locuitorii au primit noaptea trecută un nou mesaj Ro-alert care-i anunța că ursul a fost zărit din nou la periferie.

Ursul care a alertat Ploieștiul încă nu a fost prins. Unde a fost văzut ultima dată
Ursul care a alertat Ploieștiul încă nu a fost prins. Unde a fost văzut ultima dată

Situație îngrijorătoare la Ploiești. Un urs a fost văzut sâmbătă noapte în oraș și mai multe echipaje au pornit pe urmele lui, dar încă nu au reușit să îl prindă.

Alertă în Ploiești. Un urs a fost văzut pe străzile din zona de nord a orașului. Animalul nu a fost prins
Alertă în Ploiești. Un urs a fost văzut pe străzile din zona de nord a orașului. Animalul nu a fost prins

Autorităţile rămân în alertă după ce un urs a fost văzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe străzile din zona de nord a municipiului Ploieşti.

Un bărbat de 37 de ani ar fi fost sfâșiat de urs, în Harghita. Rămășițele sale au fost găsite împrăștiate lângă un sat
Un bărbat de 37 de ani ar fi fost sfâșiat de urs, în Harghita. Rămășițele sale au fost găsite împrăștiate lângă un sat

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, susţine că un bărbat de 37 de ani, ar fi fost sfâşiat de urs în apropierea unui sat din comuna Mugeni, fiind găsite părţi din trupul său.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.