Povestea impresionantă a rapperului Spike. Cum încearcă să schimbe societatea în bine

×
Codul embed a fost copiat

Are 36 de ani și muncește de la 14, iar de vreo doi ani ia cu asalt topurile muzicale de la noi.

Spike este rapper și prin cântecele sale pune o oglindă în fața întregii societăți.

Are succes cu piese în care ironizează tot ce reprezintă non-valoare, de la incultură la prost gust și de la nesimțire până la ipocrizie, superficialitate și opulență afișată ostentativ.

În lumea lui Spike, pe numele său Paul Mărăcine, mediocritatea este unul din marile minusuri care ne trag în jos, iar rimele sale, cu tâlc, prind la publicul larg și ne arată că panta pe care coboară o parte a societății trebuie evitată.

Paul Mărăcine, cunoscut în showbizz-ul românesc sub pseudonimul Spike.

Citește și
roboti
Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cântăreț și regizor, rapper pasionat de muzică și imagine.

De trei ani cucerește piața muzicală de la noi cu hit după hit și are colaborări cu care urcă vertiginos în topuri. Cântece precum "Rockstar", "Anotimpuri", "Paparude" sau "Lumea mea" au avut ascensiuni peste noapte în playlist-urile de la radio.

Mult timp a fost producător muzical pentru alți rapperi de la noi și acolo "și-a făcut mâna", mai ales că dincolo de orchestrațiile muzicale i s-a permis și să regizeze videoclipuri. Are 36 de ani, dar afirmă că muncește de la 14, însă publicul mare l-a descoperit când a lansat remake-ul "Au înnebunit salcâmii", cu care practic a venit din undergroundul românesc în zona mainstream, pentru că a intrat pe toate radiourile și a început să țină concerte mari.

A urmat însă pandemia, care a anulat eventimentele artistice, însă muzica lui Spike face furori în mediul online. Paul e bucureștean, dar s-a mutat în afara Capitalei, la Chitila.

Spike povestește că are două abordări când concepe o piesă. Pe de-o parte sunt cântecele de dragoste, cu referire la viața de cuplu și problemele ei, dar mai are un segment cu care prinde bine la publicul larg: Piesele satiră, pline de ironie subtilă, în care ia practic peste picior toate minusurile unei societăți, tot ce reprezintă non-valoare și tot ce, din păcate, a fost ridicat la rang de virtute, în cazul unor români. Așa s-au născut "Manele Manele…"

Sau, cel mai recent hit, lansat în urmă cu o lună, și intitulat "Zeu":

Parvenitismul, incultura, kitsch-ul, opulența exagerat afișată, dar și hoția, lipsa educației, nesimțirea și lenea, toate sunt luate în derâdere în versurile lui Paul și, deși face portretul românului care nu are bun simt, pe cel al măsurii, și nici cei 7 ani de acasă, îl amuza că astfel de melodii prind și la ascultătorii care l-au inspirat, adică sunt pe profilul pe care el l-a conturat în rime.

Se consideră un introvertit perfecționist, care deși iubește scena, nu e avid după atenția oamenilor, în afara ei. Și mai pomenește ușoare tendințe de hiperactivitate, lucru evidențiat în munca de la studio.

Vlad, prducator muzical: "Destul de nișat, deși acum face pași mari în mainstream și e un artist care cere mult de la tine."

Alex, producător muzical: "E un om complex care face 10 lucruri și pe toate le face bine."

A lucrat câțiva ani, la studio, cu cei din trupa Paraziții, dar și cu Grasu XXL sau Guess Who, alte vedete din hip-hopul românesc.

Am vrut să vedem cum se naște o piesă cu potențial. În timp ce muzicieni din studio leagă armonii și construiesc linia melodică, Paul stă întins pe o canapea și ascultă ritmul și sunetele. La un moment dat, încep să curgă și cuvintele, însă Paul e cel mai mare critic al său.

În lumea lui Paul, totul trebuie să fie perfect, să sune bine și se joacă de cele mai multe ori cu dublul înțeles al cuvintelor.

Și a îndrăznit să se inspire, pentru piesele lui, de la tot ce vede în jur. De la goana după cumpărături, la hipermarket, până la high-life și evenimente mondene sau de la viața prin cartierul bucureștean unde a copilărit, până la era tehnologiei, a vlogging-ului și influenței din mediul virtual, care îi acaparează tot mai mult pe tineri, de la vârste tot mai mici.

Spike: "Deci ești influencer, adică nu faci nimic? Nimic? Wow! Și mai iei și bani pentru asta..."

Când nu e Spike, îi plac muntele, în loc de mare și petrecerile între prieteni, decât agitația din club. Se dă cu placa iarna și face ture cu bicicleta de teren, iar în perioada de lockdown a început să-și demonteze motocicleta, pentru că relaxarea, în versiunea lui, vine și prin condei, la scris de poezii, dar și prin flexul de sudură.

Este de mai bine de patru ani într-o relație și îi face placere să îi gătească tinerei care l-a cucerit.

Spike: "Citesc mult, fac tot felul de tutoriale, mă pasionează fotografia pe fil. Uite aici un aparat care a fost și pe Lună, acest model."

Singur la părinți, a vrut să fie pe cont propriu de mic, să își câștige singur banii și n-a pornit dintr-o familie săracă, ci dimpotrivă. Părinții săi au lucrat în marketing, tatăl a fost ofițer de marină și apoi director comercial la un lanț de magazine din București. A vrut însă să nu depindă de ei, chiar dacă îi asigurau tot confortul necesar și s-a axat pe ce îl pasionează, adică pe muzică. Își amintește însă unele traume, din școala gimnazială, făcută în București.

Pentru că îi place să se joace mult cu cuvintele și-a făcut prieteni în rândul celor care fac stand-up comedy, o lume a poantelor și vorbelor cu tâlc, din care se poate și inspira. Dar ori de câte ori se simte stresat, întotdeauna se refugiază în muzică și indiferent unde se mută, are cu el câte un sintetizator.

Are melodii cu mesaj, încearcă să educe prin versurile lui și pune o oglindă în fața unei părți a societății cu care nu rezonează, în speranța că se poate corecta. A fost prezent la mitingurile anticorupție de acum cinci ani, de la Universitate, și pretinde că cel mai dificil de schimbat în România este mediul politic, despre care nici măcar nu vrea să mai cânte.

A fost mereu un om al cuvintelor cu tâlc și a adus ironia și sarcasmul în muzica rap, în locul invectivelor și versurilor vulgare. E un răzvrătit în felul său și a înlocuit mesajul antisistem cu unul mai elevat, considerând că focusul trebuie pus pe o bună parte din societate, care a alunecat.

Paul Mărăcine încearcă să schimbe, în felul său, lumea din jur. Pentru artistul Spike, faima n-a venit peste noapte și știe să aprecieze fiecare pas făcut, în meseria lui. Se evidențiază prin jocul cuvintelor, cântă despre ce vede și ce simte, iar muzica lui este un apel la muncă, rigoare, empatie, bun simț și bun gust.

Își cucerește publicul, jonglând între ironie și povești de dragoste, dar și-a asumat să pună o oglindă în fața societății românești. Cântă rap într-un mod autentic, care îl face ușor de recunoscut și unic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, cu zâmbetul pe buze. Povestea Omului cu o misiune uriașă
Preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, cu zâmbetul pe buze. Povestea Omului cu o misiune uriașă

Un părinte cu 10.000 de copii. Sună incredibil, dar acest om există. În Iași, preotul Dan Damaschin a devenit o adevărată instituție care poartă de grijă copiilor, se ocupă de educația lor, oferă case părinților, le apară pe mamele abuzate.

Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români
Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români

În viitorul apropiat vom avea roboți umanoizi care vor ajuta persoanele cu dizabilități să se descurce, în locuință și în afara ei, dar vom avea și brațe robotice cu care medicii să poată opera pacienți aflați la mare distanță.

Kastelanii din Brașov, copiii care fac școală cu alți copii. ”Suntem cei care vom salva, de fapt, România”
Kastelanii din Brașov, copiii care fac școală cu alți copii. ”Suntem cei care vom salva, de fapt, România”

Educația e cheia și salvarea pentru a schimba în bine viitorul acestui popor. Asta cred cu tărie o mână de liceeni din Brașov, o comunitate care atrage tot mai mulți tineri.

Un vis împlinit, cu sacrificii și durere fizică. Simona Radiș şi Ancuţa Bodnar au intrat în istoria sportului mondial
Un vis împlinit, cu sacrificii și durere fizică. Simona Radiș şi Ancuţa Bodnar au intrat în istoria sportului mondial

Avem o echipă de aur la canotaj. O cursă nebună a adus României aurul, la Jocurile Olimpice din acest an. În barca de dublu vâsle, Ancuța Bodnar și Simona Radiș au stabilit un nou record olimpic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.