Un tânăr de 27 de ani a murit în Vinerea Mare, într-un grav accident de circulație, la ieșirea din Răstoci

Accident
ISU Sălaj

Un tânăr de 27 de ani a decedat şi un altul a fost rănit uşor într-un grav accident de circulaţie ce s-a produs vineri după-amiază pe drumul naţional 1C, la ieşire din localitatea Răstoci, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că, la data de 30 aprilie, un tânăr de 27 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Baia Mare-Dej, într-o curbă periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor şi remorcă), condus de un bărbat de 55 ani. În urma impactului a rezultat decesul tânărului şi rănirea uşoară a pasagerului acestuia", se arată într-o informare de presă a IPJ Sălaj, citată de Agerpres.

La locul accidentului a intervenit un echipaj SMURD de la Garda de Pompieri Ileanda şi un echipaj al ambulanţei, cei doi tineri din autoturism fiind încarceraţi în urma coliziunii.

Pompierii i-au descarcerat pe cei doi, însă şoferul nu prezenta funcţii vitale, motiv pentru care a fost resuscitat, însă acesta a fost declarat decedat.

Al doilea pasager a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din Baia Mare, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj.

Citește și
urmărire
Urmărire ca în filme în Câmpia Turzii. Un bărbat a fost fugărit de poliție
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea acestui accident.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un copil de 1 an a murit după ce două mașini conduse de doi tineri s-au ciocnit, în Ialomița
Un copil de 1 an a murit după ce două mașini conduse de doi tineri s-au ciocnit, în Ialomița

Un accident de circulaţie soldat cu decesul unui copil de 1 an şi vătămarea corporală a patru persoane a avut loc joi noaptea, pe raza localităţii Borăneşti, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

Urmărire ca în filme în Câmpia Turzii. Un bărbat a fost fugărit de poliție
Urmărire ca în filme în Câmpia Turzii. Un bărbat a fost fugărit de poliție

Accident în Câmpia Turzii, având ca personaj principal un tânăr de 31 de ani din judeţul Alba. Acesta a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, după ce a fost înregistrat de aparatul radar depăşind limita legală de viteză în localitate.

Mașină răsturnată pe DN1A. Un bărbat de 53 de ani a fost rănit
Mașină răsturnată pe DN1A. Un bărbat de 53 de ani a fost rănit

Un șofer în vârstă de 53 de ani a fost rănit, miercuri, pe Drumul Național 1A, în județul Dâmbovița, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat.

Doi soți din Dolj, loviți de propria mașină, după ce o camionetă s-a izbit de autovehicul
Doi soți din Dolj, loviți de propria mașină, după ce o camionetă s-a izbit de autovehicul

Doi soţi dintr-o localitate din Dolj au fost spulberaţi, după ce maşina lor a fost lovită violent din spate, de o camionetă. Cei doi se aflau afară, în fața maşinii.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.