Un jandarm, victimă a unui accident rutier, a murit la Târgu Mureș. Rudele acuză medicii că nu l-au operat

×
Codul embed a fost copiat

Rudele unui jandarm care a murit la Spitalul Județean din Târgu Mureș vin cu acuzații grave.

Apropiații spun că bărbatul, rănit într-un accident rutier, a așteptat cinci zile să fie operat, dar în zadar. Pentru ca, în cele din urmă, să se stingă.

Daniel Jurje a plecat în ceea ce avea să fie ultima lui misiune vineri, 13 noiembrie. La nici 20 de kilometri de destinaţie, autospeciala pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier.

Aurica Florina Săbău, purtător de cuvânt IPJ Mureș: „A avut loc un accident rutier cu implicarea unei autospeciale de jandarmi care avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. În urma accidentului, patru persoane au fost conduse la unitatea spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale”.

Bărbatul de 48 de ani şi-a anunţat familia despre cele întâmplate, a spus că are nevoie de câteva investigaţii, apoi va merge acasă. Apropiaţii nu s-au gândit o clipă că nu îl mai vor vedea în viaţă.

Citește și
Adrian Minune si Tzanca Uraganu, alaturi de politisti
Cum au ajuns polițiștii să se pozeze cu Adi Minune și Tzanca Uraganu'. Povestea imaginii virale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Denisa Jurje, fiica jandarmului: „Am mers la spital. Nu ştiam nimic de el, nu ştiam stadiul în care îi, doctorii sau asistentele nu se deranjau să ne anunţe. Am primit un mesaj de la tati în care a spus că e OK”.

După controale amănunţite, omul a aflat că suferise o fractură de bazin, iar durerile erau crunte. Ar fi trebuit să fie supus unei intervenţii chirurgicale, susţin rudele, însă a aşteptat în zadar.

Denisa Jurje, fiica jandarmului: „A primit mesaj după jumătate de oră în care i-au spus că nu au mai băgat în inteventie. Avea dureri incredibile şi nimeni nu i-a dat nici apă. A zis că îl doare foarte tare piciorul şi mijlocul. Asistenta a spus că dacă nu a murit încă o să mai rabde zece minute”.

Între timp, jandarmului i s-a făcut şi testul pentru COVID-19, iar rezultatul a fost pozitiv.

Denisa Jurje, fiica jndarmului: „Noi am aflat întâmplător, de la medicul de familie, ca tati e pozitiv, în condiţiile în care testul a fost făcut de vineri”.

Bărbatul s-a stins după cinci zile petrecute în Spitalul Judeţean Târgu Mureş.

Claudiu Puiac, managerul spitalului: „Pacientul a prezentat un stop cardio-respirator. Am cerut o autopsie ca să vedem cauza clară a decesului din punct de vedere medico-legal”.

Familia, care crede că omul a murit cu zile, este hotărâtă să meargă în instanţă pentru a-şi face dreptate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bărbat reținut după ce a fost prins conducând fără permis. A lovit cu mașina o polițistă și a bătut un jandarm
Bărbat reținut după ce a fost prins conducând fără permis. A lovit cu mașina o polițistă și a bătut un jandarm

Un bărbat din Hârşova, a fost reţinut si apoi arestat de poliţiştii ialomiţeni după ce a fost prins conducând fără permis şi a lovit cu maşina o poliţistă care l-a oprit la un fitru rutier si apoi a bătut un jandarm.

Cum au ajuns polițiștii să se pozeze cu Adi Minune și Tzanca Uraganu'. Povestea imaginii virale
Cum au ajuns polițiștii să se pozeze cu Adi Minune și Tzanca Uraganu'. Povestea imaginii virale

Fotografia în care doi polițiști și de un jandarm apar alături de Adrian Minune și Tzancă Uraganu' a fost făcută la cererea femeii care a organizat petrecerea la care au intervenit forțele de ordine, potrivit G4Media.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.