Un educator a otrăvit 23 de copii de grădiniță cu nitrit de sodiu

copil
iStock

Un educator din China a fost arestat pentru "otrăvirea" elevilor săi într-o grădiniţă din centrul acestei ţări, provocând spitalizarea a 23 de copii.

Educatorul a pus dintr-un motiv neprecizat nitrit de sodiu în terciul servit copiilor la micul dejun, potrivit rezultatelor unei anchete preliminare citată luni seara de agenţia de presă oficială a Chinei, relatează Agerpres, citînd AFP.

Copiii au început să acuze stări de vomă, iar unii au leşinat după masa pe care au consumat-o la 27 martie într-o grădiniţă din Jiaozuo, în provincia Henan. Cinci zile mai târziu, un copil a fost spitalizat în stare gravă, iar alţi şapte erau ţinuţi sub observaţie.

Nitritul de sodiu este un produs chimic folosit pentru conservarea cărnii, însă este toxic dacă este ingerat în stare pură.

Incidentul a survenit cu puţin timp înainte de intrarea în vigoare a unei directive a guvernului central, care îi obligă pe directorii de grădiniţe şi de creşe să mănânce la cantină alături de copii, în urma mai multor scandaluri alimentare în sistemul naţional de educaţie.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Grădiniţele şi şcolile trebuie să facă publice sursele lor de aprovizionare alimentară şi să pună la dispoziţie dispozitive pentru controlul calităţii.

În martie, 36 de copii au fost spitalizaţi după ce au consumat hrană mucegăită într-o instituţie de învăţământ primar din Sichuan (sud-vest). Scandalul a dus la demiterea directorului şcolii, potrivit cotidianului oficial Global Times.

Fotografii cu mâncare mucegăită şi alterată, difuzate de părinţi ai copiilor pe reţelele sociale, au generat o dezbatere naţională asupra securităţii alimentare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul
Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul

Bărbatul din Sălaj care anul trecut și-a violat fiica vitregă, o copilă de numai 11 ani, diagnosticată cu autism, a fost acum condamnat definitiv la 8 ani și 2 luni de închisoare.

Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp
Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp

Caz cutremurător, la Galați: o tânără de 17 ani este cercetată pentru ucidere din culpă după ce a născut prematur, în urma unei sarcini ținute ascunse. Fata, care este elevă, a adus pruncul pe lume fără să înțeleagă ce se întâmplă.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă