UPDATE. Un copil de cinci ani din Mureș a murit după ce a fost împușcat accidental de fratele său cu trei ani mai mare

×
Codul embed a fost copiat

Un copil în vârstă de cinci ani a fost împuşcat mortal cu o armă cu aer comprimat, de către fratele său cu trei ani mai mare, incidentul având loc la marginea unei păduri din judeţul Mureş, relatează news.ro.

UPDATE marți, 4 mai: Un bărbat în vârstă de 49 de ani, posesorul legal al armei cu aer comprimat cu care un copil de 8 ani l-a împuşcat mortal pe fratele său de 5 ani, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş, a fost reţinut marţi, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

"În baza probatoriului administrat, la data de 4 mai, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 49 de ani, deţinătorul legal al armei neletale cu aer comprimat, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului", au precizat reprezentanţii IPJ Mureş.

Potrivit IPJ, cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea stabilirii şi clarificării tuturor aspectelor.

---

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Echipajul medical ajuns la faţa locului, după ce copilul de cinci ani a fost împușcat, nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe copil, rănile suferite la nivelul toracelui fiind foarte grave.

Şefa SMURD Mureş Maria Salanţa a declarat că echipajul SMURD a ajuns în aproximativ 14 minute, iar copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, i-au fost făcute manevre de resuscitare, i-a fost făcut drenaj toracic stâng cu eliminare de sânge din plămâni, i s-a administrat sânge, dar, din păcate, a fost declarat decesul.

Medicul a estimat că băiatul a fost împuşcat de la mică distanţă, fiindu-i perforat plămânul şi probabil şi cordul, dar acest lucru va putea fi stabilit de către legişti.

Incidentul a avut loc luni după amiază, în jurul orei 15:00, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţene Mureş, Emanuela Farcaş, a declarat pentru News.ro că cei doi copii se aflau cu părinţii şi cu alte persoane la o cabană din zonă, când fratele mai mare a găsit o armă cu aer comprimat, lăsată nesupravegheată, şi, în timp ce manevra arma, şi-a împuşcat fratele.

Echipajul medical sosit la faţa locului, în urma apelului la 112, nu a putut face nimic pentru a salva viaţa copilului.

Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului copilului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.