Un copil de 7 ani și bunica sa, mușcați de câinele familiei la care se aflau în vizită

smurd
Pro TV

Un copil în vârstă de 7 ani şi bunica lui au fost atacaţi şi muşcaţi, sâmbătă, de câinele unei rude în timp ce se aflau în vizită la aceasta.

Potrivit News.ro, poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, un copil de şapte ani şi bunica lui au mers în vizită la o rudă în satul Băleni.

La un moment dat, câinele ciobănesc care ar aparţine rudei respective l-a atacat pe băiat, aceasta având mai multe plăgi muşcate. Femeia a intervenit să-l salveze pe copil, fiind atacată şi muşcată la rândul ei.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Târgovişte pentru îngrijiri medicale.

Citește și
salvare elicopter SMURD
Băiat atacat de câinele familiei. A fost dus la spital cu elicopterul SMURD
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut incidentul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un gălățean a ucis câinele vecinului său. ”Era al doilea copil din familia noastră”
Un gălățean a ucis câinele vecinului său. ”Era al doilea copil din familia noastră”

Scene sângeroase într-un bloc din Galaţi, unde un bărbat de 47 de ani este cercetat de poliţişti pentru că a ucis câinele unui vecin. Cei doi locuiesc în acelaşi bloc şi au mai avut altercaţii.

Băiat atacat de câinele familiei. A fost dus la spital cu elicopterul SMURD
Băiat atacat de câinele familiei. A fost dus la spital cu elicopterul SMURD

Un copil de 12 ani a fost mușcat, duminică, de câinele familiei. Astfel, a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD pentru a-l duce pe copil la spital.

Copil îngropat sub zăpadă, salvat după o oră. Băiatul a fost descoperit de un câine
Copil îngropat sub zăpadă, salvat după o oră. Băiatul a fost descoperit de un câine

Un copil surprins de o avalanşă în staţiunea de schi franceză La Plagne a fost găsit în viaţă şi scos de sub zăpadă de salvatori după o oră, a anunţat joi jandarmeria din regiune, potrivit dpa.

Ce s-a întâmplat cu
Ce s-a întâmplat cu "fetiţa-Mowgli" din Rusia, care la 3 ani a rezistat în pădure, printre fiare

Karina Cikitova, o fetiţă din Rusia care devenit celebră după ce a supravieţuit vreme de 2 săptămâni în sălbăticie, în Siberia, este pe cale să devină o balerină de succes.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.