Un bărbat a murit într-un incendiu care ar fi fost provocat de iubita lui, cu probleme psihice

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 47 de ani şi-a pierdut viaţa marți seară într-un incendiu produs într-un apartament din Târgu Jiu.

Locuia acolo, de câteva zile, împreună cu o femeie care se află în evidenţele autorităţilor cu probleme psihice.

Cu câteva ore înainte de a-şi găsi sfârşitul, omul ajunsese la spital, după ce a fost rănit de iubita sa, dar a plecat de acolo cu gânduri de împăcare.

Din nefericire, odată ajuns acasă, lucrurile au luat o întorsătură dramatică.

Alarma s-a dat după ora 21, când locatarii blocului au ieşit buimaci din apartamente odată ce fumul dens a invadat casa scării.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pompierii, sosiţi în grabă, au lichidat incendiul şi au reuşit să scoată dinăuntru şi o butelie. Nu au mai putut face însă nimic pentru bărbatul de 47 de ani pe care l-au găsit carbonizat.

Vecinii povestesc ca proprietara apartamentului, o femeie de 38 de ani, cunoscută cu probleme de natură medicală, s-ar fi certat violent cu bărbatul de 47 de ani cu doar câteva ore înainte de incendiu.

Potrivit autorităţilor, victima prezenta pe corp şi numeroase leziuni, ce ar fi putut fi provocate de un obiect ascuţit. De aceea, poliţiştii fac acum cercetări pentru moarte suspectă.

Între timp, concubina sa a fost dusă la audieri şi va fi supusă şi unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul producerii incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Incendiu violent la un azil de bătrâni, în Suceava. Planul Roșu de Intervenție activat
Incendiu violent la un azil de bătrâni, în Suceava. Planul Roșu de Intervenție activat

S-a declanșat Planul Roșu de intervenție, marți, în județul Suceava. Un incendiu a cuprins un centru rezidenţial pentru vârstnici, în localitatea Vamă. Înăuntru erau aproape 70 de oameni, unii cu dizabilități psihice sau fizice.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.