Tânărul dispărut în Munții Bucegi, găsit mort după mai mult de o lună. Cum a fost descoperit cadavrul

×
Codul embed a fost copiat

Salvamontiştii din staţiunea prahoveană Buşteni au găsit, duminică, trupul unui tânăr dispărut în urmă cu aproape o lună şi jumătate în Masivul Bucegi.

Tânărul a urcat pe munte, şi-a lăsat bicicleta la cabana Caraiman şi a plecat mai departe, însă nu a revenit. Acţiunea de duminică a fost organizată după ce ploile au adus la vale rucsacul băiatului.

Cincisprezece salvatori din cadrul echipelor Salvamont din judeţul Prahova au organizat duminică o nouă acţiune de căutare a unui tânăr dispărut în data de 27 iulie în Munţii Bucegi.

Acţiunea de duminică a fost organizată după ce ploile au adus la vale un rucsac în care se aflau, printre altele, cartea de identitate a tânărului şi unele obiecte ale personale ale acestuia care au fost recunoscute de către familie. După câteva ore de căutări, trupul băiatului a fost descoperit în porţiunea superioară a Văii Jepilor, au declarat reprezentanţi ai Salvamont Buşteni pentru News.ro. 

Citește și
turisti rataciti Bucegi
Doi turiști, rătăciți pe Jepii Mari din Bucegi. Cum i-au găsit salvamontiștii după câteva ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform salvamontiştilor, tânărul, care era din judeţul Dâmboviţa, şi-a abandonat într-o noapte bicicleta pe Valea Caraimanului, in apropiere de cabana din zonă şi de atunci nimeni nu l-a mai văzut.

„Familia a anunţat dispariţia lui după aproape două săptămâni de când salvamontiştii din Buşteni au descoperit bicicleta. Aceştia au făcut căutări încă de atunci în speranţa ca-l vor găsi pe proprietar in viaţă”, transmiteau salvatorii montani.

Salvamontiştii ne sfătuiesc să ne pregătim riguros expediţiile pe munte şi să nu ne abatem niciodată de la traseul marcat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. O ursoaică aflată în căutare de hrană a distrus un cort campat în Munţii Bucegi
VIDEO. O ursoaică aflată în căutare de hrană a distrus un cort campat în Munţii Bucegi

O ursoaică aflată în căutare de hrană a sfâşiat un cort campat în Munţi Bucegi, de unde a luat cu rucsac, întreaga scenă fiind filmată de un turist şi postată pe Facebook. 

Doi turiști, rătăciți pe Jepii Mari din Bucegi. Cum i-au găsit salvamontiștii după câteva ore
Doi turiști, rătăciți pe Jepii Mari din Bucegi. Cum i-au găsit salvamontiștii după câteva ore

Doi turiști s-au rătăcit pe Jepii Mari, în Bucegi, joi seară. Turiștii, un băiat și o fată, au fost găsiți după câteva ore de salvamontiști, speriați și tremurând de frig.

Tânăr de 22 de ani, dispărut în Valea Caraimanului. Ce mesaj a lăsat
Tânăr de 22 de ani, dispărut în Valea Caraimanului. Ce mesaj a lăsat

Forţe sporite de la Salvamont şi Jandarmeria montană cauta în Valea Caraimanului, din Munţii Bucegi, un tânăr de 22 de ani, din Dâmboviţa, dispărut de acasă în urmă cu o lună.

Tot mai mulți urși își fac apariția pe traseele montane. Avertisment important pentru turiști
Tot mai mulți urși își fac apariția pe traseele montane. Avertisment important pentru turiști

Atenție la urși! Este avertismentul salvamontiștilor pentru turiștii care pornesc pe trasee montane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.