Familie în comă, după un accident grav pe DN 13. Ce au găsit pompierii sub maşina lor

×
Codul embed a fost copiat

Grav accident vineri dimineaţă, la Rupea, în judeţul Braşov. O fetiţă de 3 ani şi jumătate a murit, iar un bebeluş de 11 luni şi părinţii sunt în comă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat şi a căzut pe capota, într-un pârâu.

Pruncul, găsit în stare de hipotermie, a fost dus cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. Mama şi tatăl fetiţelor, în vârstă de 29, respectiv 35 de ani, au fost duşi la spitalul de urgenţă din Braşov.

Familia, care este din Ungaria, se îndreptă de la Sighişoara spre Braşov, iar la intrarea în localitatea Rupea şoferul ar fi pierdut controlul volanului, din motive încă necunoscute. Maşina a izbit un parapet, apoi s-a răsturnat în albia pârâului. Copilul de 3 ani a fost proiectat în afară autoturismului, care a căzut peste el, în apă.

Bebeluşul şi mama, aflaţi pe bancheta din spate, au rămas blocaţi în maşină. În accident nu a fost implicată altă maşină şi niciun martor nu a asistat la tragica întâmplare. Victimele au fost descoperite de un echipaj de jandarmi, aflat în trecere, care le-a şi a acordat primul ajutor. La faţa locului au fost trimise 3 echipaje Smurd și o ambulanţă. Medicii au intubat-o pe fetiţa de 11 luni, și pe părinţi, ambii - inconştienţi. În acest moment, adulţii se afla în secţia de terapie intensivă.

Potrivit ISU Braşov, până la sosirea pompierilor, un echipaj al Jandarmeriei Braşov, care era în drum spre o altă misiune, i-a acordat ajutor celei de-a patra persoane aflată în autoturismul răsturnat în pârâu, un bărbat, menţinându-i capul la suprafaţa apei să nu se înece şi scoţându-l, ulterior, din maşină.

Citește și
motociclisti smurd
Salvatorii SMURD au început să intervină pe motociclete, din cauza traficului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform IPJ Braşov, în autoturismul implicat în accident, înmatriculat în Ungaria, se afla o familie cu doi copii. Din primele cercetări, şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit un parapet de pe marginea părţii carosabile din dreapta sensului său de mers, după care s-a răsturnat în şanţul din stânga.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fetiță de 3 ani, dusă cu elicopterul SMURD în Capitală. Ar fi înghițit pastilele bunicii
Fetiță de 3 ani, dusă cu elicopterul SMURD în Capitală. Ar fi înghițit pastilele bunicii

O fetiță de trei ani dintr-o comună din Râmnicu Vâlcea a fost dusă de urgență la un spital din Capitală, după ce a înghițit medicamentele bunicii.

Salvatorii SMURD au început să intervină pe motociclete, din cauza traficului
Salvatorii SMURD au început să intervină pe motociclete, din cauza traficului

Salvatorii SMURD sunt de miercuri în trafic şi pe motor, după ce au încheiat primul antrenament din acest an. Colegii de la ambulanţe îi aşteptau nerăbdători, blocaţi în aglomeraţia de pe străzi.

Bebeluș din Vaslui, transportat la spital cu elicopterul. A fost rănit cu ceai fierbinte
Bebeluș din Vaslui, transportat la spital cu elicopterul. A fost rănit cu ceai fierbinte

Un bebeluș de opt luni din comuna vasluiană Perieni a fost transportat, marți după-amiază, cu elicopterul SMURD la spital, după ce a suferit arsuri de 20% din suprafața corpului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.