Judecătoare în comă, la spital, după un accident grav produs de un poliţist

×
Codul embed a fost copiat

O femeie de 35 de ani, judecătoare la Curtea de Apel Constanţa, a ajuns în comă la spital după un accident grav

De vină pentru producerea accidentului, spun anchetatorii, este chiar un poliţist, care în acel moment conducea motorul şi nu a acordat prioritate când a intrat într-o intersecţie. În urma impactului, vehiculul a luat foc.

Femeia în vârstă de 35 de ani se afla în spate, pe o motocicletă cu 3 roţi, condusă se pare de un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Constanţa. Într-o intersecţie, motocicilistul nu a acordat prioritate unui taximetru şi unui alt autoturism şi a fost lovit în plin de ambele maşini. Imediat după impact, femeia a fost azvârlită din şa, iar motorul a fost cuprins de flăcări.

În urma accidentului, pasagera de pe motocicleta -judecatoare la Curtea de Apel Constanţa - a ajuns în stare gravă la spital. De ajutorul medicilor au avut însă nevoie atât şoferii maşinilor implicate cât şi motociclistul.

Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanţa: "Au fost găsiţi 4 pacienţi. O pacientă de sex feminin care era în comă cu traumatism abdominal deschis, a fost intubată. Prognosticul este rezervat, pacienta este într-o stare foarte gravă. "

Citește și
ambulanta smurd
Un mort şi doi răniţi într-un accident produs în județul Hunedoara
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

La faţa locului au ajuns şi oamenii legii care au început măsurătorile pentru a stabili cum s-a petrecut totul.

Andreea Munteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa: "Din primele informaţii se pare un bărbat a condus un triciclu pe strada Constantin. Brătescu din mun. Constanţa iar la un moment dat ajungând la intersecţie cu strada Mihai Viteazu nu a respectat semnificaţia indicatorului oprire"

Zona este una destul de periculoasă, se plâng oamenii. A fost al treilea accident în timp de o săptămână, spun ei. Traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un microbuz cu călători, implicat într-un accident în staţiunea Mamaia
Un microbuz cu călători, implicat într-un accident în staţiunea Mamaia

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, la intrarea în staţiunea Mamaia dinspre Constanţa.

Un mort şi doi răniţi într-un accident produs în județul Hunedoara
Un mort şi doi răniţi într-un accident produs în județul Hunedoara

O persoană a murit şi două au fost grav rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă pe DN 66, între localităţile Pui şi Ruşor, judeţul Hunedoara

Cisternă cu sodă caustică, răsturnată pe o şosea din Vaslui. Ce a păţit şoferul
Cisternă cu sodă caustică, răsturnată pe o şosea din Vaslui. Ce a păţit şoferul

Viteza excesivă a dus la un accident periculos vineri în judeţul Vaslui.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.