Elev din Buzău, la un pas de moarte din cauza unui selfie. Martorii spun că a luat foc

×
Codul embed a fost copiat

Un selfie mai special a fost cât pe ce să îl coste viaţa pe un adolescent de 15 ani din Buzău. El s-a urcat pe un vagon de tren dezafectat din gara CFR şi a fost electrocutat în urma unei descărcări a liniilor de înaltă tensiune.

Băiatul este din comuna Glodeanu Siliştea şi învaţă la un liceu din Buzău. Marţi seară a mers cu doi prieteni în gara CFR şi, la un moment dat, s-a urcat pe un vagon dezafectat ca să îşi facă un selfie.

Atunci s-a produs o descărcare electrică a liniilor de înaltă tensiune, iar adolescentul s-a prăbuşit de la mai bine de trei metri înălţime, după ce practic a luat foc, potrivit martorilor.

Apelul prietenilor lui la 112 a fost înregistrat la ora 1 noaptea. Adolescentul a fost preluat de o ambulanţă, dar medicii de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean Buzău au stabilit că pacientul are şanse mai mari de supravieţuire dacă va fi transportat la Bucureşti.

Potrivit doctorilor, el are arsuri de gradul trei pe 70 la sută din suprafaţa corpului. Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu încearcă încă să îi salveze viaţa.

Citește și
rusia, selfie, adolescenta,
Gest sinucigaș pentru o elevă. Ce făcea când a căzut în gol de la 30 de metri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Român arestat în Italia după ce și-a făcut un selfie cu mașina Poliției. Un câine l-a dat de gol
Român arestat în Italia după ce și-a făcut un selfie cu mașina Poliției. Un câine l-a dat de gol

Un român de 20 de ani, care trăiește în Italia, la Bologna, a fost arestat imediat după ce și-a făcut un selfie cu un teanc de bani în mână, în fața unei mașini de Poliție.

Gest sinucigaș pentru o elevă. Ce făcea când a căzut în gol de la 30 de metri
Gest sinucigaș pentru o elevă. Ce făcea când a căzut în gol de la 30 de metri

O adolescentă în vârstă de 15 ani, din Rusia, se luptă pentru viața ei după ce a căzut de pe o clădire de 10 etaje în timp ce își făcea un selfie.

Locul
Locul "blestemat" din Paris unde a murit tânăra româncă. Câţi oameni au mai pierit acolo

O româncă de 23 de ani a sfârşit tragic la Paris în timp ce iubitul îi făcea o poză cu turnul Eiffel.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.