Ce s-a întâmplat cu 2 femei condamnate la moarte pentru vrăjitorie într-o ţară islamică

Femei acuzate de vrajitorie in Arabia Saudita
KBRI Riadh

Sumartini şi Warnah, originare din Indonezia, au stat mai mult de zece ani în închisoare în Arabia Saudită.

Două servitoare indonezience condamnate la moarte în Arabia Saudită pentru că ar fi practicat vrăjitoria împotriva angajatorilor lor au revenit miercuri în Jakarta, după ce au obţinut o pedeapsă mai uşoară, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Indoneziei, informează AFP.

Sumartini şi Warnah, care au ambele câte un singur nume, s-au întors în Jakarta după ce au stat mai mult de zece ani la închisoare în Arabia Saudită, a confirmat un purtător de cuvânt al ministerului. Cele două femei au fost condamnate la moarte în 2009 de un tribunal din Riad, dar şi-au văzut comutată pedepsele la închisoare, după ani de negocieri între Jakarta şi regatul petrolier.

"După negocieri dificile, ambasada a reuşit să convingă guvernul saudit să lase femeile să se întoarcă în patria lor", a anunţat ambasadorul Indoneziei în Arabia Saudită, Agus Maftuh Abegebriel.

Arabia Saudită, monarhie ultraconservatoare, a recurs în mod masiv la execuţii. Marţea aceasta, ţara a executat 37 de saudiţi condamnaţi pentru terorism, crescând la 100 numărul total al persoanelor executate anul acesta, potrivit agenţiei de presă saudite.

Citește și
copil cu albinism din Malawi
Albinos ucis în Malawi pentru un ritual magic. Poliţia i-ar fi ajutat pe criminali
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţia religioasă saudită, însărcinată să verifice respectarea regulilor de practică a islamului în ţară, le-a arestat pe cele două femei pentru presupuse fapte de vrăjitorie. Sumartini a fost acuzată că l-a făcut să dispară pe fiul de 17 ani al angajatorului său recurgând la "magie neagră". Ulterior, acesta a fost găsit în viaţă. La rândul său, Warnah i-ar fi făcut vrăji primei soţii a angajatorului său şi a fost declarată vinovată de îmbolnăvirea acesteia, au raportat mas-media indoneziene.

Apărătorii indonezieni ai drepturilor omului au cerut de ani de zile eliberarea celor două femei şi au organizat manifestaţii în timpul vizitei regelui Salman bin Abdulaziz Al Saud, în 2017.

Indonezia s-a plâns de nenumărate ori de rele tratamente aplicate cetăţenilor săi angajaţi în străinătate. În 2015, ea a interzis recrutarea de menajere indoneziene în 21 de ţări din Orientul Mijlociu. Această decizie a intervenit după ce Arabia Saudită a executat două indonezience fără ca Riadul să fi informat familiile lor sau serviciile consulare indoneziene.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
5 persoane acuzate de vrăjitorie, arse de vii de vecini. ”I-au închis în casă și au dat foc”
5 persoane acuzate de vrăjitorie, arse de vii de vecini. ”I-au închis în casă și au dat foc”

Cinci persoane, inclusiv trei copii, au ars de vii în casa lor din Kenya după ce vecinii le-au incendiat casa, acuzându-le de practicarea vrăjitoriei, a informat vineri poliţia citată de dpa.

Albinos ucis în Malawi pentru un ritual magic. Poliţia i-ar fi ajutat pe criminali
Albinos ucis în Malawi pentru un ritual magic. Poliţia i-ar fi ajutat pe criminali

Caz şocant în Malawi, ţară unde mulţi cred în continuare că albinoşii au puteri magice.

O tânără din Germania a suferit arsuri grave, după ce a apelat la un ritual de vrăjitorie
O tânără din Germania a suferit arsuri grave, după ce a apelat la un ritual de vrăjitorie

Poliția din sud-vestul Germaniei investighează un caz, după ce o tânără în vârstă de 18 ani a suferit arsuri de gradul doi la o paradă anuală a ”vrăjitorilor”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.