Bebeluş încă legat cu cordonul ombilical de cadavrul mamei sale, găsit după un atac în Siria

bombardament in Idlib
Agerpres

Ororile continuă în regiunea Idlib din Siria, unde regimul Assad bombardează fără discriminare jihadişti şi civili. 

Cel puţin 14 civili, dintre care şase copii, au fost ucişi în nord-vestul Siriei în noi bombardamente asupra regiunii Idlib, dominată de jihadişti şi ţintă a atacurilor regimului şi ale aliatului său rus, a relatat sâmbătă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP.

"Sâmbătă după miezul nopţii, atacurile Rusiei au lovit o tabără improvizată pentru persoane strămutate în apropiere de Khan Shaykhun", un sat din sudul provinciei Idlib, a precizat OSDO.

În acest raiduri, cel puţin opt civili, între care patru copii, au fost ucişi, conform aceleiaşi surse. Ar fi vorba de locuitori din nordul provinciei vecine Hama, care fugiseră deja de atacuri şi de luptele din regiunea lor, conform OSDO.

Sâmbătă dimineaţă, un bărbat şi o femeie însărcinată au murit de asemenea în localitatea Kefraya, în estul provinciei Idlib, potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahmane, care a precizat de asemenea că s-au înregistrat zece răniţi.

Citește și
bombardament Idlib
Ruşii au bombardat poziţiile rebelilor din Siria. 13 civili ucişi, între care 6 copii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Echipele de salvare ale Căştilor Albastre au găsit cadavrul femeii însărcinate şi cadavrul copilului ieşit din burta mamei sale, însângerat şi încă legat de cordonul ombilical, potrivit unui corespondent al AFP.

OSDO nu a putut preciza dacă localitatea Kefraya a fost vizată de bombardamente ale regimului sirin sau ale aliatului rus.

ONG-ul, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, îi stabileşte pe autorii raidurilor pornind de la tipul de avion folosit, de la locul atacului, de la planurile de zbor şi de la muniţia folosită.

De asemenea, în nordul provinciei Hama, trei civili, dintre care un copil, au fost ucişi de tiruri de artilerie, conform OSDO.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Jurnalişti atacaţi de un tanc al regimului Assad, când filmau viaţa de iad din Siria
Jurnalişti atacaţi de un tanc al regimului Assad, când filmau viaţa de iad din Siria

Siria rămâne un câmp de luptă însângerat, chiar dacă nu mai ţine prima pagină a ziarelor.

Ruşii au bombardat poziţiile rebelilor din Siria. 13 civili ucişi, între care 6 copii
Ruşii au bombardat poziţiile rebelilor din Siria. 13 civili ucişi, între care 6 copii

Aviaţia rusă a lansat un raid asupra regiunii Idlib, primul după acordul cu Turcia.

Un jurnalist sirian care sfida grupările islamiste prin transmisiunile sale radio a fost ucis
Un jurnalist sirian care sfida grupările islamiste prin transmisiunile sale radio a fost ucis

Un jurnalist de radio din Siria, cunoscut pentru faptul că a sfidat ordinele venite din partea grupărilor islamiste de a opri muzica transmisă, a fost ucis în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei, relatează BBC.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.