Bătrână din Iaşi, la spital după a rămas brusc fără vedere. Ce a băut fără să ştie

targa spital
Pro TV

O femeie în vârstă de 88 de ani a fost adusă la Spitalul 'Dr.C.I.Parhon din Iaşi' după ce a băut din greşeală lichid de parbriz, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

Dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, a declarat că femeia a găsit prin gospodărie o sticlă şi a băut din ea fără să îşi dea seama că a băut lichid de parbriz. Ulterior, bătrâna a fost găsită de familie şi a fost adusă iniţial la UPU de la Sf Spiridon.

"La examenul toxicologic s-a confirmat intoxicaţia cu metanol. Starea femeii este relativ bună. A fost adusă repede la spital, iar cantitatea nu a fost foarte mare. Cu toate acestea, pacienta a făcut insuficienţă renală acută, fenomene oftalmologice oculare din cauza metanolului. Sperăm să existe o recuperare, însă în continuare există riscuri în ceea ce priveşte viaţa ei", a declarat, pentru AGERPRES, dr Ionuţ Nistor.

Conform medicului, anual aproximativ 60 de persoane ajung la spital după ce au băut din greşeală antigel sau lichid de parbriz.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Medic
Femeia refuzată la un consult de un medic din Târgu-Jiu a murit. Ce îi scrisese doctoriţa în foaia de observaţie
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un hoț din Arad a jefuit vestiarul unui spital. Paznicii nu au reușit să îl prindă
Un hoț din Arad a jefuit vestiarul unui spital. Paznicii nu au reușit să îl prindă

Cu un tupeu nemărginit, un individ din Arad a plecat la furat din spital.

Femeia refuzată la un consult de un medic din Târgu-Jiu a murit. Ce îi scrisese doctoriţa în foaia de observaţie
Femeia refuzată la un consult de un medic din Târgu-Jiu a murit. Ce îi scrisese doctoriţa în foaia de observaţie

Femeia care ar fi fost refuzată la un consult de către un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a murit la un spital din Craiova, conducerea unităţii medicale anunţând, luni, că verificările în acest caz nu au fost încă finalizate.

O familie a ajuns la spital, după ce maşina s-a răsturnat în drum spre Aeroportul Timişoara
O familie a ajuns la spital, după ce maşina s-a răsturnat în drum spre Aeroportul Timişoara

Un bărbat de 37 de ani, soţia lui de 33 de ani şi cei doi băieţi ai lor de 7 respectiv 9 ani au ajuns la spital, după ce bărbatul a intrat într-o depăşire periculoasă şi a pierdut controlul volanului pe drumul spre Aeroportul Timişoara.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă