Bărbați bătuți de ciobani cu bâtele, chiar pe terenul lor. Vor sta zile bune în spital

×
Codul embed a fost copiat

Doi ciobani din judeţul Alba, tată şi fiu, au fost reţinuţi de poliţie, după ce i-au bătut zdravăn pe proprietarii unor terenuri unde bătăuşii intraseră ilegal cu turmele de oi.

Încăierarea cu bâtele a fost extrem de violentă, iar acum victimele sunt în stare gravă la spital.

Totul s-a petrecut în localitatea Doștat din judeţul Alba. În momentul în care cei doi crescători de oi, în vârstă de 26 şi 55 de ani, au intrat cu animalele pe păşunea celor doi bărbaţi, proprietarii i-au luat la rost. Deşi au fost rugaţi să plece, aceştia au refuzat şi au devenit agresivi.

Victimele, în vârstă de 50 şi 56 de ani, au casă de vacanţă în localitate, iar scandalul a pornit de la un teren aflat în apropiere.

Medicii spun că unul dintre răniţi, bătut crunt, are nevoie de peste 40 de zile de spitalizare, iar celalat de 14 zile de îngrijiri medicale.

Citește și
politie
Polițiști bătuți în timpul unui scandal uriaș, într-un bar din Harghita. Ce a urmat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceştia urmează să afle dacă vor fi arestaţi pentru 30 de zile sau vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Băiat de 5 ani biciuit și ars de propriul tată. Bărbatul mai are 7 copii
Băiat de 5 ani biciuit și ars de propriul tată. Bărbatul mai are 7 copii

Scene revoltătoare într-o familie cu 9 suflete din localitatea Săcele, judeţul Braşov. Patru copii cu vârste între 5 şi 10 ani au fost bătuţi crunt de tatăl lor şi au ajuns la spital.

Polițiști bătuți în timpul unui scandal uriaș, într-un bar din Harghita. Ce a urmat
Polițiști bătuți în timpul unui scandal uriaș, într-un bar din Harghita. Ce a urmat

Doi tineri din oraşul Bălan au fost arestaţi, duminică, după ce sâmbătă seara au provocat un scandal într-un bar şi au lovit cu pumnii şi picioarele poliţiştii chemaţi să aplaneze conflictul, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Doi soți români, găsiți într-o baltă de sânge în Italia. Bărbatului i-au tăiat urechea
Doi soți români, găsiți într-o baltă de sânge în Italia. Bărbatului i-au tăiat urechea

Doi soți români au fost bătuți cu bestialitate în curtea casei lor din Malcontenta, provincia Veneția, de trei indivizi, care i-au tăiat lobul urechii bărbatului, informează presa italiană.

Bătrâni bătuți fără milă de un recidivist. Ce sumă le-a furat din locuință
Bătrâni bătuți fără milă de un recidivist. Ce sumă le-a furat din locuință

Doi bătrâni din Harghita au fost atacaţi în casa lor, bătuţi crunt şi jefuiţi, iar tâlharul i-a lăsat fără 30.000 de lei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.