Accident mortal de muncă la salina din Târgu Ocna. Un angajat a căzut de la 10 m înălțime

×
Codul embed a fost copiat

Accident mortal de muncă la salina din Târgu Ocna, în județul Bacău. Un angajat a căzut de la zece metri înălțime, în timp ce încerca să curețe sarea fixată pe pereții unui siloz.

În câteva secunde, omul a fost acoperit de sare. Colegii s-au repezit să-l ajute, iar superiorii au chemat militarii de la ISU, însă pentru bărbatul în vârstă de 34 de ani nu s-a mai putut face nimic. Inspectoratul de muncă ancheteză acum tragica întîmplare.

La silozul unde se încarcă mașinile cu sare lucrau patru angajați ai salinei. Unul dintre ei trebuia să coboare în siloz și să curețe surplusul de sare de pe pereți. La un moment dat, ceva s-a întâmplat și bărbatul s-a prăbușit aproape zece metri.

Adrian Grava, șef al serviciului de prevenire și protecție: „Unul dintre lucrători a fost prins în patul de sare. S-a sunat la 112, au încercat ceilalți colegi să îl scoată, dar nu s-a reușit. Au sosit cei de la SMURD cu descarcerare și ambulanță. Din păcate, după ce colegul nostru a fost scos din sare, după toate încercările de resuscitare a fost declarat decedat”.

Bărbatul de 34 de ani lucra în salină din 2007 și era foarte apreciat de colegii lui.

Citește și
accident
Video. Doi hoți au distrus un bolid de 70.000 de euro la doar câteva minute dupe ce l-au furat
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Andrei Grecu, ISU Bacău: „Victima era prinsă sub o cantitate mare de sare, într-un siloz. Odată ce victima a fost degajată din siloz, a fost predată unui echipaj de la ambulanță pentru a începe manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns la acestea”.

Inspectoratul teritorial de muncă Bacău a început o anchetă.

Dan Buftea, purtător de cuvânt ITM Bacău: „Un salariat a fost acoperit de malul de sare și a decedat”.

Dacă se va stabili că accidentul a fost provocat din vina cuiva, se vor da sancțiuni la finalul anchetei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident neobișnuit într-o localitate din Cluj. „M-a bătut soarele în ochi
Accident neobișnuit într-o localitate din Cluj. „M-a bătut soarele în ochi"

Un microbuz cu 16 muncitori a fost implicat într-un accident mai puţin obişnuit, într-o localitate din Cluj.

Video. Doi hoți au distrus un bolid de 70.000 de euro la doar câteva minute dupe ce l-au furat
Video. Doi hoți au distrus un bolid de 70.000 de euro la doar câteva minute dupe ce l-au furat

Doi hoți de mașini au distrus un Range Rover de 60.000 de lire într-un accident înfiorător, la doar câteva minute după „folosirea unei chei clonate pentru a-l fura”, scrie Daily Mail.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.