„Survivor România” revine cu un nou episod plin de suspans. Tribul Faimoșilor va afla cine va pleca acasă

Survivor
Pro TV

O seară în care conflictul a fost la putere, în care au zburat cuvinte grele și în care concurenții au arătat că show-ul este din ce în ce mai greu.

O altă luptă pentru Imunitate în care triburile au vrut să dea tot ce au avut mai bun pentru a nu ajunge la Consiliul de Nominalizare. Faimoșii și Războinicii au scris aseară o nouă filă a poveștii acestui sezon. 

Înainte de cel de-al doilea Joc de Imunitate, triburile au lăsat la iveală o serie de discuții extrem de tensionate care au subliniat nivelul actual de dificultate al show-ului. Cu toate acestea, toți s-au remontat și au intrat pe teren cu un singur gând: victoria! Până la urmă, tribul albastru a câștigat și a egalat balanța săptămânii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La Jocul de Imunitate personală, Remus și Ada Dumitru s-au impus, așa că și-au asigurat o seară liniștită la nominalizări. Cei trei faimoși propuși spre decizia celor de acasă au fost Ionuț Iftimoaie, Kamara și DOC. Astfel, șase concurenți au simțit un nivel ridicat al emoțiilor când Daniel Pavel a anunțat startul votului. Unul singur va părăsi diseară Survivor!

Show-ul a fost lider de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:38. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 7.4 puncte de rating și 22.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea 7.2 puncte de audiență și 21.4% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.5 milioane de români au trăit emoția competiției, iar în minutul de aur, la ora 20:28, peste 1.8 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

În această seară, discuțiile aprinse continuă! După Consiliul de Nominalizare, ambele echipe vor discuta despre cele întâmplate. ”DOC e creier, modul în care le spune și le face, mi se pare că e genial”, va spune unul dintre Războinici în momentul analizei echipei adverse. În tribul Faimoșilor, conflictul se servește de la răsărit și până la apus! ”Fiecare zi aici, cu acest demon, e un coșmar”, va spune unul dintre nominalizați despre... altul!

Oare vor putea lăsa triburile toate certurile deoparte și să se concentreze pe traseu? Diseară va avea loc o confruntare extrem de importantă care le poate oferi șansa de a avea comunicare cu cei de acasă. Cine va avea această ocazie? Dar și cine va părăsi competiția în urma votului? Aflăm în doar câteva ore.

Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV, o nouă ediție din cel mai puternic sezon al show-ului Survivor România! Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.