Tudor Chirilă i-a dedicat o scenetă unei concurente: „Ai cântat cu ambele sexe în tine”

×
Codul embed a fost copiat

Ana Maria Ioana (19 ani) a reușit să întoarcă patru scaune în urma prestației pe care a avut-o vineri la Vocea României. Mai mult, l-a impresionat atât de mult pe Tudor, încât acesta i-a dedicat o mică scenetă.

După ce Ana Maria a cântat, Tudor a fugit în culise și s-a întors îmbrăcat cu un tricou de la Serviciul de Ambulanță și o trusă de prim-ajutor.

„Eu repar voci, tu nu ai nevoie. Dar când ai cântat m-am gândit că dacă nu ies afară și nu iau un tricou al Salvării pe mine și nu mă întorc și nu pun la picioarele tale toate pansamentele spirituale reprezentate prin pansamente fizice, de care sper să nu avem nevoie, nu îți dai seama de expresia dorinței mele de a te a avea la mine în echipă.

Bă, știi cum ai cântat? Bine, foarte bine. Ai cântat cu ambele sexe în tine. M-am gândit că un om care cântă în halul ăsta de bine la un moment dat s-ar putea să aibă nevoie de ajutor. Eu nu știu ce pot face cu tine la mine în echipă, dacă pot face mai bine. Știu sigur că tu poți să faci om din mine, înțelegi?”, i-a spus Tudor, în timp ce își aduna „trusa”.

După acest moment de excepție, Ana Maria l-a ales pe Tudor.

Citește și
Adriana Simionescu, Adrian Minune
Tudor Chirilă, emoționat după melodia cântată de fiica lui Adrian Minune la Vocea României
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ioana locuiește în Sibiu și este studentă la Facultatea de Științe Economice. Pasiunea pentru muzică, potrivit acesteia, a început încă din copilărie.

A mers timp de patru ani la cursuri de pian, perioadă în care și-a dat seama că își dorește să facă ceva mai mult, urmând ulterior cursuri de canto.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Premieră la Vocea României. Concurentul care s-a răzgândit și a ales un alt antrenor
Premieră la Vocea României. Concurentul care s-a răzgândit și a ales un alt antrenor

Vineri seara, la Vocea României, George Aghinea (17 ani) i-a uimit pe cei patru antrenori cu vocea sa specială.

Tudor Chirilă, emoționat după melodia cântată de fiica lui Adrian Minune la Vocea României
Tudor Chirilă, emoționat după melodia cântată de fiica lui Adrian Minune la Vocea României

Tudor Chirilă a avut o reacție emoționantă după melodia interpretată la ”Vocea României”, de Adriana Simionescu, fiica mai mică a lui Adrian Minune, în vârstă de doar 16 ani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.