Shakira, vizată de o nouă anchetă privind o presupusă fraudă fiscală în Spania

shakira

Cântăreaţa columbiană Shakira, supranumită regina muzicii pop latino, este vizată de o nouă anchetă privind o presupusă fraudă fiscală săvârşită în 2018, a anunţat joi un tribunal din Spania.

Interpreta hitului ”Hips Don't Lie”, care a vândut milioane de discuri la nivel global, este deja anchetată într-o procedură juridică în Spania şi urmează să apară în faţa instanţei în cea de-a doua parte a anului 2023 într-un caz separat, ce vizează suma de peste 14,5 milioane de euro reprezentând taxe neachitate şi datorate în perioada 2012-2014, scrie Reuters, citat de Agerpres.

În acel caz, procurorul a cerut o pedeapsă de până la opt ani de închisoare pentru vedeta în vârstă de 46 de ani, al cărei nume complet este Shakira Isabel Mebarak.

Tribunalul din oraşul Esplugues de Llobregat (nord-est), în apropiere de Barcelona, nu a oferit alte detalii în declaraţia sa de joi, iar procurorul nu a răspuns imediat unei solicitări a Reuters.

Echipa de avocaţi ai Shakirei a spus că nu a primit nicio înştiinţare şi că a aflat de noua anchetă prin intermediul presei.

Citește și
shakira pique
Shakira și Pique s-au înțeles în privința copiilor. De câte ori își va vedea fostul fotbalist băieții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Echipa de avocaţi nu va face niciun comentariu înainte ca înştiinţarea să ajungă la ea prin canalele formale şi legale stabilite”, au spus aceştia într-un comunicat.

Shakira locuieşte acum în Miami şi va trebui să fie notificată personal la noua ei adresă, au mai spus avocaţii.

„Aşa cum a mai declarat în numeroase ocazii, Shakira a afirmat că a acţionat întotdeauna potrivit legii şi sub îndrumarea celor mai buni experţi fiscali. În prezent, se concentrează asupra vieţii ei artistice în Miami şi este calmă şi încrezătoare că problemele ei fiscale se vor rezolva favorabil”, au adăugat aceştia.

Shakira a fost timp de 11 ani într-o relaţie cu fostul fundaş al FC Barcelona Gerard Pique, iar cei doi sunt părinţii a doi copii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tom Cruise și Shakira, împreună la Marele Premiu de Formula 1. Cum au fost filmați cei doi. VIDEO
Tom Cruise și Shakira, împreună la Marele Premiu de Formula 1. Cum au fost filmați cei doi. VIDEO

Starul „Top Gun: Maverick”, Tom Cruise, în vârstă de 60 de ani, și cântăreața columbiană Shakira, în vârstă de 46 de ani, au petrecut câteva momente retrași într-o zonă VIP, la Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, relatează Page Six.

Shakira și Pique s-au înțeles în privința copiilor. De câte ori își va vedea fostul fotbalist băieții
Shakira și Pique s-au înțeles în privința copiilor. De câte ori își va vedea fostul fotbalist băieții

Cântăreaţa columbiană Shakira şi fostul fotbalist Gerard Pique s-au înţeles în privinţa timpului pe care băieţii lor, Milan şi Sasha, îi vor petrece cu fiecare în parte, informează El Mundo Deportivo.

 

„Vă implor să vă abţineţi să-i urmăriţi”. Mesajul transmis de Shakira înainte de mutarea în Miami
„Vă implor să vă abţineţi să-i urmăriţi”. Mesajul transmis de Shakira înainte de mutarea în Miami

Shakira a cerut presei să respecte intimitatea copiilor săi din relaţia cu Gerard Pique, după ce cântăreaţa columbiană şi cei doi băieți ai ei, Milan şi Sasha, au părăsit Barcelona pentru a începe o nouă viaţă la Miami.

 

Shakira a fost dată afară din casă de tatăl lui Pique. Ce ultimatum a primit celebra artistă
Shakira a fost dată afară din casă de tatăl lui Pique. Ce ultimatum a primit celebra artistă

Shakira și Gerard Pique s-au despărțit anul trecut, după 12 ani de relație. După acest eveniment, cântăreața a decis să se mute la Miami, alături de cei doi copii pe care îi are împreună cu fostul star de la FC Barcelona.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.