Rezultatul testului antidrog al solistului trupei italiene Maneskin, care a câștigat Eurovision 2021

Damiano David, Maneskin
Profimedia

Solistul trupei italiene Maneskin, care a câştigat concursul Eurovision 2021, nu s-a drogat, au anunţat luni organizatorii competiției, care au dezvăluit că rezultatul testului antidrog la care a fost supus artistul italian a fost negativ, informează AFP.

"Niciun consum de droguri nu a avut loc (...) şi noi considerăm că această chestiune este închisă", au anunţat reprezentanţii Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU) într-un comunicat.

Cântăreţul italian Damiano David a acceptat să se supună unui test antidrog după difuzarea unui videoclip în care artistul a putut fi văzut în timp ce se apleca spre înainte şi atingea o masă cu nasul în timpul finalei concursului Eurovision 2021, care a avut loc sâmbătă seară la Rotterdam. Poziţia lui corporală a fost asociată de anumiţi internauţi cu consumul de cocaină.

Imaginile au putut fi văzute în direct în lumea întreagă. 

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 Cântăreţul a fost întrebat despre incident în timpul conferinţei de presă a trupei câştigătoare şi a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.

"Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneţi asta", a răspuns Damiano David, potrivit Agerpres.

 

EBU a anunţat că rezultatul testului antidrog, care a fost efectuat "puţin mai devreme, în cursul zilei de luni", a fost negativ.

În plus, EBU, o organizaţie al cărei sediu se află la Geneva, a realizat, la cererea delegaţiei italiene, "o examinare aprofundată a faptelor, mai ales prin verificarea tuturor secvenţelor video disponibile".

"Suntem alarmaţi de faptul că speculaţii inexacte care au dus la 'fake news' (ştiri false) au umbrit spiritul şi rezultatul evenimentului şi au afectat pe nedrept grupul câştigător", au subliniat reprezentanţii EBU.

"Dorim să felicităm grupul Manekin o dată în plus şi să îi dorim mult succes în continuare. Ne bucurăm că vom lucra alături de membrul nostru italian, televiziunea RAI, pentru a produce un concurs Eurovision spectaculos în Italia, anul viitor", precizează acelaşi comunicat.

Italia, care se afla în fruntea favoriţilor caselor de pariuri, a câştigat concursul muzical Eurovision 2021, depăşindu-i pe reprezentanta Franţei, Barbara Pravi, şi pe reprezentantul Elveţiei, Gjon's Tears, graţie unei interpretări antrenante a rockerilor din trupa Maneskin.

Franţa a cerut luni "o transparenţă totală" în această polemică, adăugând însă că nu va depune o contestaţie.

Barbara Pravi, clasată pe locul al doilea cu cântecul "Voila", reprezentând cea mai bună clasare a Franţei în ultimii 30 de ani la Eurovision, s-a detaşat la rândul ei de polemica apărută în jurul trupei italiene.

"Ceea ce este real e faptul că ei sunt oameni care au fost aleşi de către public şi de către juriu. Apoi, dacă ei se droghează sau dacă îşi pun slipul invers...asta nu mai e problema mea", a declarat cântăreaţa franceză, duminică seară, pentru France2.

Grupul Maneskin - alcătuit din patru membri, trei băieţi şi o fată - a impresionat în acest an cu o piesă rock foarte antrenantă, "Zitti E Buoni".

Acest cântec interpretat în concursul Eurovision le-a permis să câştige în 2021 şi marele premiu al celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de la San Remo.

Victoria trupei Maneskin la Eurovision 2021 a fost cea de-a treia obţinută de Italia de-a lungul anilor în acest concurs muzical, care, de obicei, nu este aproape deloc frecventat de artişti care îşi revendică influenţe din muzica rock.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.